Arabia Saudită confirmă că va fi gazda unei conferinţe virtuale a donatorilor pentru Yemen, împreună cu ONU

Publicat:

Arabia Saudită a confirmat că săptămâna viitoare va fi gazda unei conferinţe virtuale a donatorilor pentru Yemen, împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite, care a avertizat că această ţară devastată de război riscă să fie copleşită de o epidemie de COVID-19, transmite Reuters, scrie agerpres.

Milioane de locuitori au nevoie de ajutor în Yemen, unde guvernul a fost alungat în 2014 din capitala Sanaa de rebelii houthi, sprijiniţi de Iran, înainte ca o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită să intervină în 2015 pentru a încerca reinstalarea preşedintelui Abd-Rabbu Mansour Hadi.


Citește și : Mii de medici italieni au demonstrat în toată Italia pentru a cere o reformă

Vineri, agenţia oficială Saudi Press Agency a citat un ordin al regelui Salman care confirma conferinţa de marţi a donatorilor la Riad, la care Naţiunile Unite speră să strângă 2,4 miliarde de dolari pentru cea mai amplă operaţiune umanitară la nivel mondial.

‘Dacă nu vom obţine finanţarea de care este nevoie şi dacă nu se face mai mult pentru stoparea virusului, COVID-19 ar putea pune stăpânire pe Yemen’, a afirmat Lise Grande, coordonatorul umanitar al ONU pentru Yemen, într-un comunicat.

Până joi, Yemenul a raportat 281 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 55 de decese, ceea ce înseamnă o rată de mortalitate de 20%, mult este media globală de 7% estimată de ONU.

Citește și : Marea Britanie îndeamnă Administraţia de la Beijing să reanalizeze iniţiativa privind Hong Kong

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.