StiripesurseSintezeArabia Saudită în discuţii cu SUA în legătură cu trimiterea de...

Arabia Saudită în discuţii cu SUA în legătură cu trimiterea de trupe în Siria

Publicat:

Arabia Saudită va trimite trupe în Siria în cadrul coaliţiei conduse de Statele Unite dacă o decizie cu privire la lărgirea acestei coaliţii va fi luată, a declarat marţi ministrul de externe saudit Adel al-Jubeir, relatează Reuters şi AFP, conform agerpres.

“Suntem în discuţii cu SUA şi am fost încă de la începutul crizei siriene în 2011 în legătură cu trimiterea de trupe în Siria”, a afirmat şeful diplomaţiei saudite în cadrul unei conferinţe de presă la Riad alături de secretarul general al ONU Antonio Guterres.

Citește și : Comisia Europeană propune deschiderea negocierilor de aderare a Albaniei şi Macedoniei la UE

El a adăugat că Riadul i-a propus anterior această idee fostului preşedinte american Barack Obama.

“Am făcut o propunere administraţiei Obama (care stipula) că dacă Statele Unite vor trimite forţe (…), atunci Arabia Saudită va lua în considerare, împreună cu alte ţări, trimiterea de forţe în cadrul acestui contingent”, a spus el.


Citește și : Theresa May dezaprobă iniţiativa opoziţiei laburiste care ar obliga guvernul să ceară acordul parlamentului înaintea unei acţiuni militare

“Aceasta nu este o idee nouă”, a insistat Jubeir, ca răspuns la o întrebare despre informaţiile apărute în Wall Street Journal, potrivit cărora Washingtonul încearcă să bună bazele unui contingent de trupe arabe pentru a stabiliza Siria.

Datorită sprijinului Rusiei, regimul lui Bashar al-Assad a reuşit să recâştige controlul asupra majorităţii teritoriului Siriei, după ce a suferit numeroase înfrângeri în faţa rebelilor şi a jihadiştilor în primii ani de război declanşat în 2011.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump şi UE trebuie să acţioneze rapid

Uniunea Europeană (UE) are reputaţia de a fi o maşinărie lentă şi greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.