StiripesurseSintezeArabia Saudită îşi propune să îmbogăţească uraniu pentru energie nucleară (ministru)

Arabia Saudită îşi propune să îmbogăţească uraniu pentru energie nucleară (ministru)

Publicat:

Arabia Saudită îşi propune să îmbogăţească uraniu în viitor pentru alimentarea programului de energie nucleară pe care îl are în plan, a declarat luni noul ministru al energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, transmite Reuters, remarcând că este vorba despre un pas sensibil care ar putea complica implicarea companiilor americane în proiectul saudit, potrivit agerpres.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, a anunţat că vrea să recurgă la îmbogăţirea uraniului pentru a-şi diversifica sursele de energie, dar acest proces deschide şi posibilitatea folosirii în scop militar a materialului astfel obţinut, problemă ce se află în centrul îngrijorărilor occidentale şi regionale în privinţa programului atomic al Iranului.

Citește și : Forţele aeriene americane îşi schimbă politicile după cazarea unor echipaje în resorturile lui Trump

‘Avansăm cu prudenţă (…) experimentăm cu două reactoare nucleare’, a declarat ministrul energiei, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice la Abu Dhabi, referindu-se la planul de organizare a unei licitaţii pentru primele două reactoare nucleare ale Arabiei Saudite.

Obiectivul final al Riadului este să ajungă la ciclul complet al programului nuclear, inclusiv producerea şi îmbogăţirea uraniului pentru combustibil, a precizat prinţul Abdulaziz bin Salman.


Licitaţia ar urma să aibă loc în 2020, iar firme din SUA, Rusia, Coreea de Sud, China şi Franţa sunt implicate în discuţii preliminare.

Chestiunea îmbogăţirii uraniului constituie însă un subiect de divergenţă cu Washingtonul, mai ales după ce prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a declarat în 2018 că regatul sunnit va dezvolta arme nucleare dacă Iranul, rivalul său musulman, va face acelaşi lucru.

Arabia Saudită a sprijinit campania preşedintelui Donald Trump de ‘presiune maximă’ asupra Iranului după ce SUA s-au retras din acordul nuclear încheiat în 2015 între Republica islamică şi marile puteri.

Citește și : Comisarii Ursulei von de Leyen vor fi audiaţi în Parlamentul European

Pentru ca firme americane să poată concura pentru proiectul din Arabia Saudită, în valoare de mai multe miliarde de dolari, Riadul ar trebui să semneze un acord cu SUA privind utilizarea tehnologiei nucleare în scopuri paşnice, conform Legii americane privind energia atomică.

Oficiali saudiţi a declarat însă că nu vor semna un acord care ar priva regatul de posibilitatea de a îmbogăţi uraniu sau de a reprocesa combustibil uzat în viitor, ambele potenţiale căi de fabricare a armei nucleare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.