Arabia Saudită promite la ONU că-i va inculpa pe vinovaţii din cazul Khashoggi

Publicat:

Procuratura din Arabia Saudită investighează moartea jurnalistului Jamal Khashoggi şi îi va trimite în faţa justiţiei pe vinovaţi, a declarat luni un diplomat la o reuniune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului la Geneva, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Conducerea regatului şi-a exprimat durerea pentru uciderea cetăţeanului Jamal Khashoggi”, a spus Bandar al-Aiban, şeful Comisiei pentru drepturile omului din Arabia Saudită.


Vezi şi: ALERTĂ la Marsilia. Două clădiri de locuinţe s-au prăbuşit – FOTO/VIDEO

În urma instrucţiunilor regelui Salman, “procurorii (saudiţi) au început investigaţiile în acest caz pentru a ajunge la toate adevărurile şi pentru a-i preda justiţiei pe toţi acuzaţii şi a obţine condamnarea celor dovediţi vinovaţi de această crimă”, a adăugat Bandar al-Aiban.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a început luni la Geneva examinarea situaţiei drepturilor omului în Arabia Saudită, după furtuna declanşată de uciderea jurnalistului disident.

Jamal Khashoggi, jurnalist şi critic al conducătorilor saudiţi, a fost ucis la 2 octombrie în interiorul consulatului saudit de la Istanbul de către o echipă trimisă de Riad, un asasinat despre care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că a fost ordonat “de la cele mai înalte niveluri” ale guvernului saudit.

Citeşte şi: Iranul SFIDEAZĂ America: ‘Vom continua să vindem petrol!’

Parchetul de la Istanbul a afirmat săptămâna trecută că jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis prin strangulare imediat după ce a intrat în consulat pentru a obţine documente în vederea căsătoriei, iar corpul său a fost dezmembrat.

Rămăşiţele sale nu au fost găsite încă. Nu există nicio confirmare privind cine a comandat crima.

După ce a negat mai multe săptămâni şi după o presiune internaţională tot mai mare, Arabia Saudită a recunoscut în cele din urmă că Jamal Khashoggi a fost ucis în consulat, adăugând că 18 suspecţi sunt sub investigaţie la Riad.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.