Arabia Saudită a reacţionat cu prudenţă sâmbătă la o propunere a rebelilor yemeniţi houthi de încetare a focului, afirmând că aceştia trebuie judecaţi după acţiunile lor, şi nu după vorbe, relatează AFP, potrivit agerpres.
Din 2015, o coaliţie militară condusă de Riad intervine în războiul din Yemen pentru a susţine guvernul împotriva rebelilor houthi.
Citește și : Islanda, amendată pentru afişarea de eşarfe în culorile palestiniene la Eurovision 2019
“Îi judecăm pe ceilalţi după acţiunile lor, şi nu după vorbe”, a declarat ministrul de stat saudit la afaceri externe, Adel al-Jubeir, în cursul unei conferinţe de presă la Riad.
El a fost întrebat despre propunerea făcută vineri seară de unul din şefii rebelilor, Mahdi al-Mashat, de a pune capăt atacurilor împotriva teritoriului Arabiei Saudite în contrapartidă la încetarea raidurilor aeriene saudite împotriva ţării sale.
“Vom vedea dacă (rebelii houthi) vor face asta”, a adăugat el. “În ce priveşte motivul care i-a împins să facă această propunere, îl vom examina”, a declarat numărul doi al diplomaţiei saudite.
Adel al-Jubeir şi-a consacrat cea mai mare parte a conferinţei sale de presă atacurilor de la 14 septembrie asupra unor instalaţii petroliere saudite, revendicate de houthi, dar atribuite Teheranului de către Riad şi Washington.
Demnitarul saudit a repetat că armele utilizate erau iraniene şi că atacurile nu au fost lansate din Yemen.
La Sanaa, în cursul unei adunări marcând împlinirea a cinci ani de la cucerirea capitalei de către rebeli, un lider al acestora, Mohammed Ali al-Houthi, a avertizat Arabia Saudită în legătură cu “respingerea iniţiativei preşedintelui al-Mashat”.
Citește și : Orban: În Ungaria a fost construit statul democrat-creştin
“Dacă refuză iniţiativa, le vom face mai mult rău”, a adăugat şeful Consiliului superior revoluţionar al rebelilor, afirmând că “orice escaladă va fi contracarată cu escaladă”.
Mohammed Ali al-Houthi s-a exprimat în faţa a zeci de mii de rebeli şi partizani ai lor adunaţi la Sanaa, mai scrie AFP.











