StiripesurseSintezeArabia Saudită va găzdui soldaţi americani, după noi incidente în Golf

Arabia Saudită va găzdui soldaţi americani, după noi incidente în Golf

Publicat:

Arabia Saudită a decis vineri să găzduiască forţe americane pe teritoriul său, cele două ţări fiind dornice să facă “tot ce este posibil pentru păstrarea securităţii în regiune şi stabilităţii acesteia”, după noi incidente în Golf şi “confiscarea” unui petrolier britanic de către Iran, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Regele Salman (…) şi-a dat acordul pentru găzduirea de forţe americane cu scopul de a creşte nivelul mutual de cooperare pentru apărarea securităţii în regiune şi a stabilităţii acesteia şi garantarea păcii”, a informat un purtător de cuvânt al Ministerului saudit al Apărării, citat de agenţia de stat SPA.

Citește și : Gardienii Revoluţiei din Iran anunţă ‘confiscarea’ petrolierului britanic Stena Impero în strâmtoarea Ormuz

Arabia Saudită nu a mai găzduit soldaţi americani din 2003, după retragerea acestora la sfârşitul războiului contra Irakului.

Riadul a primit timp de 12 ani forţe americane, în principal de aviaţie, între operaţiunea “Furtuna în deşert” din 1991, când Irakul a invadat Kuweitul, şi sfârşitul războiului din 2003, care l-a răsturnat de la putere pe Saddam Hussein.


Până la 200 de aparate americane erau astfel staţionate la baza Prince Sultan, la circa 80 de kilometri de Riad, în punctul de maxim al operaţiunilor contra Irakului. Peste 2.700 de misiuni au fost coordonate de la comandamentele din Arabia Saudită.

În schimbul prezenţei militarilor americani, cei din urmă au avut obligaţia de a-i pregăti pe omologii lor saudiţi.

Citește și : Ploi torenţiale în Bangladesh – Milioane de persoane riscă să nu îşi mai poată procura hrana

Cu toate acestea, relaţiile dintre cele două ţări au cunoscut şi momente tensionate în cursul celor 12 ani de cooperare, în special după atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, puse la cale de Osama bin Laden, de origine saudită.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.