StiripesurseȘtirile zileiArcadie Vicol a ieşit de la audieri şi face primele declaraţii

Arcadie Vicol a ieşit de la audieri şi face primele declaraţii

Publicat:

Fostul șef de la Metalferos, Arcadie Vicol, spune că în cadrul audierilor de către ofițerii Serviciului de Informații și Securitate a prezentat date despre contractul-cadru încheiat dintre compania sa, Natural Gaz DC SRL, cu Tiraspoltransgaz, conform căruia transnistrenii ar urma să procure gaze naturale din UE.

„Am fost audiat în legătură cu faptul că noi avem încheiat un contract-cadru cu Tiraspoltransgaz, o entitate juridică înregistrată pe teritoriul R.Moldova care are toate rechizitele. Conform acestui contract, ei vor să procure gaze naturale din UE, prin intermediul companiei noastre”, a declarat acesta.

Citeşte şi: SCANDAL la Aeroport! Un moldovean a fost luat pe sus de poliţişti – Stiripesurse.md

Întrebat ce anume le-a spus ofițerilor SIS, omul de afaceri a menționat că nu poate dezvălui contextul discuțiilor.

„Dar pot să vă spun că acestea au vizat contractul despre care am spus. Noi am explicat că este un contract comercial. Dacă acesta se va realiza, atunci noi, în premieră, vom avea o situație când pentru gazele naturale care intră în Transnistria se va achita TVA și toate impozitele aferente. Este vorba de până la 3 milioane de lei/zilnic – bani care vor veni în bugetul Republicii Moldova”.


Totodată, Arcadie Vicol a refuzat să vorbească și despre prețul pe care transnistrenii ar urma să-l achite pentru gazul livrat.

„Detaliile contractului sunt confidențiale, dar dacă se va ajunge la semnarea contractului, prețul va fi făcut public”, a adăugat el.

La fel, Vicol a menționat că acest contract-cadru a fost agreat de Secretariatul comunității energetice.

„Am avut discuții cu conducerea Secretariatului și ei au fost informați despre acest contract. Astfel, ei au acceptat întocmai trecerea furnizării către Trasnnistria pe un principiu comercial”, susține omul de afaceri.

Cât privește informația despre participarea la activități în favoarea Rusiei, acesta le-a negat.

„Nu înțeleg care sunt acuzațiile aduse în adresa mea. Noi vorbim de un contract comercial. Desigur, noi înțelegem că sunt anumite aspecte legate de regiunea respectivă și noi respectăm efortul tuturor instituțiilor din R.Moldova în ceea ce fac ei”, a conchis Vicol.

De menționat că Arcadie Vicol a fost audiat astăzi de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, fiind suspectat de trădare de patrie și activități dușmănoase în favoarea Federației Ruse.

Arcadie Vicol este cunoscut pentru funcțiile pe care le-a deținut în cadrul Metalferos și Moldovagaz de-a lungul anilor. Mai exact, în perioada anilor 2005-2013 acesta a fost adjunct al directorului comercial al Metalferos, iar între 2015 și 2019, el a fost consilier al vicepreședintelui Consiliului de Administrație al Moldovagaz. Totodată, între 2015 și 2017, Vicol a fost responsabil de activitatea nereglementată la Chișinău-Gaz.

Anterior, presa a scris de nenumărate ori că Arcadie Vicol ar avea legături cu oligarhul Vlad Plahotniuc, însă ultimul a negat această informație.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.