Un tânăr apropiat de adepţii supremaţiei albilor care plănuia să comită atentate a fost arestat în Las Vegas

Publicat:

Un tânăr apropiat de adepţii supremaţiei albilor a fost inculpat vineri, în Las Vegas, pentru deţinerea de material care putea fi utilizat la fabricarea unei bombe şi pentru că plănuia să comită atentate, în special asupra unei sinagogi, au anunţat serviciile procurorului oraşului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Agenţii FBI, poliţia federală americană, au înregistrat conversaţii pe care Conor Climo, un agent de securitate de 23 de ani, le avea pe internet cu o “organizaţie extremistă a adepţilor supremaţiei albilor” hotărâtă să comită “acte violente şi teroriste”, a precizat într-un comunicat biroul procurorului din Las Vegas.


Citește și : Armenia cere CEDO o opinie consultativă privind o lege în baza căreia e inculpat un fost preşedinte

Discuţiile online s-au referit în primul rând la fabricarea de explozibili, atacarea unei sinagogi şi plasarea sub supraveghere a unui bar frecventat de homosexuali, potrivit actului de acuzare examinat vineri de un tribunal federal din Nevada.

Conor Climo a fost arestat joi şi anchetatorii au confiscat un carnet în care desenase planurile unui potenţial atentat în regiunea Las Vegas, precum şi schema unei bombe cu explozie întârziată.

“Ameninţările violente motivate de ură şi care vizează intimidarea comunităţilor religioase sau LGBT nu-şi au locul în această ţară”, a subliniat procurorul Nicholas Trutanich.

Dacă este condamnat, Conor Climo riscă o pedeapsă de zece ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.

Potrivit comunicatului procurorului, membrii organizaţiei extremiste de dreapta cu care el comunica “credeau în superioritatea rasei albe” şi cereau lansarea de atacuri asupra guvernului federal, a minorităţilor rasiale sau religioase, precum şi a comunităţii homosexuale.

Citește și : O rachetă cu propulsie nucleară a explodat la centrul de teste din oraşul rus Severodvinsk (presă)

Această arestare intervine după o serie de atacuri armate care au îndoliat SUA.

Atacatorul care a doborât 22 de persoane sâmbătă într-un supermarket din oraşul texan El Paso a declarat că a vrut să-i lovească pe “mexicani” şi a publicat pe internet un manifest rasist înainte de tragedie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.