StiripesurseȘtirile zileiArestări pentru 'blasfemie' după o promoţie într-un bar din Indonezia

Arestări pentru ‘blasfemie’ după o promoţie într-un bar din Indonezia

Publicat:

Poliţia indoneziană a arestat şase persoane pentru blasfemie după ce un lanţ de baruri a oferit băuturi alcoolice gratuite oricărui client cu numele de Mahomed, au anunţat vineri autorităţile, potrivit AFP, scrie agerpres

Într-o postare pe reţelele de socializare, care între timp a fost ştearsă, barul Holywings oferea în fiecare joi câte o sticlă de gin oricărei persoane pe nume Mahomed (profetul islamului) sau Maria (figură importantă a creştinismului), pe baza prezentării cărţilor de identitate.

Citește și : Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China

Or, alcoolul este interzis de legea islamică şi, chiar dacă consumul acestuia nu este interzis în barurile din Indonezia, musulmanii conservatori au fost indignaţi de această promoţie.

Indignarea s-a amplificat pe reţelele de socializare şi mai multe organizaţii de tineret i-au denunţat la poliţie pe responsabilii barului, acuzându-i de blasfemie.


Vineri seară, poliţia a prezentat şase suspecţi, printre care directorul artistic şi şeful echipei de promovare de la Holywings, în cadrul unei conferinţe de presă difuzate la televiziune.

Cele şase persoane purtau bluzele portocalii destinate infractorilor în Indonezia şi aveau feţele acoperite.

Citește și : Statele Unite oferă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari

Arestaţii sunt acuzaţi de blasfemie şi de răspândirea urii religioase, a declarat poliţia, şi riscă până la 10 ani de închisoare.

Holywings a prezentat scuze publice şi a dat asigurări că responsabilii săi nu au fost la curent cu această promoţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.