StiripesurseȘtirile zileiArestat la Singapore, un spion vietnamez cere protecţia Germaniei

Arestat la Singapore, un spion vietnamez cere protecţia Germaniei

Publicat:

Avocatul german al unui agent de informaţii vietnamez, arestat săptămâna trecută la Singapore după ce fugise din ţara sa, a cerut autorităţilor germane să-l ia sub protecţia lor pe clientul său, informează AFP, potrivit agerpres.

Phan Van Vu, în vârstă de 42 de ani, fusese arestat joia trecută de autorităţile singaporeze în timp ce încerca să treacă în Malaezia. Vu este căutat de Hanoi pentru că ar fi “dezvăluit în mod deliberat secrete de stat”, a indicat poliţia vietnameză, fără a face alte precizări.

Citeşte şi: 48 de oameni au murit după ce autocarul lor a căzut în mare de la 100 de metri – FOTO

Într-o scrisoare adresată Ambasadei Germaniei la Singapore, avocatul său german şi-a exprimat convingerea că clientului său trebuie să i se acorde aprobarea de a locui în Germania “din motive de drept internaţional, din raţiuni de urgenţă umanitară” şi din cauze politice care ar putea interesa Germania.

El riscă pedeapsa cu moartea dacă va fi retrimis în ţara sa, adaugă avocatul.


Potrivit lui Remy Choo, alt avocat al său din Singapore, Vu – “promotor imobiliar” – era şi “ofiţer superior în serviciile de informaţii vietnameze”.

Potrivit lui, Phan Van Anh Vu ar putea ajuta la elucidarea răpirii – amintind de vremurile Războiului rece – lui Trin Xuan Thanh, la 23 iulie în Berlin, când acest fost conducător al unei filiale a unei întreprinderi petroliere publice în Vietnam, acuzat de Hanoi că ar fi deturnat 120 de milioane de euro, fusese răpit dintr-un parc.

Trin Xuan Thanh apăruse după câteva zile, apatic, la televiziunea vietnameză pentru a întări teza autorităţilor despre revenirea sa în ţară de bună voie.

În urma acestei răpiri, Berlinul – foarte nemulţumit – expulzase doi diplomaţi de la Ambasada Vietnamului, protestând astfel împotriva a ceea ce considera drept o răpire comisă pe teritoriul german.

Serviciile de informaţii vietnameze negaseră, la rândul lor, orice implicare.

Citeşte şi: Cu orgoliul rănit, Trump se laudă în faţa lui Kim Jong-Un: ‘Butonul meu nuclear este mai mare şi mai mare puternic’

Dar în scrisoarea adresată Ambasadei germane la Singapore, avocatul lui Phan Van Anh Vu afirmă că clientul său este “locotenent-colonel în poliţia secretă vietnameză” şi este “responsabil de răpirea lui Trin Xuan Tanh”.

Vu ar putea “furniza autorităţilor germane informaţii importante despre această răpire şi despre alte cazuri”, scrie avocatul care îl apără, de asemenea, şi pe Trin Xuan Thanh.

Acesta din urmă, un funcţionar public care condusese până în 2013 importantul grup petrolier de stat PetroVietnam Construction (PVC), va fi judecat în 8 ianuarie, alături de fostul şef al PetroVietnam şi de un ex-membru al Biroului Politic al P.C. Vietnamez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.