StiripesurseȘtirile zileiArgentina intră iar în LOCKDOWN

Argentina intră iar în LOCKDOWN

Publicat:

Guvernul de la Buenos Aires a impus noi măsuri de carantină şi restricţii în zone extinse din Argentina, pe fondul unui al doilea val al pandemiei de COVID-19 în această ţară, informează DPA, potrivit agerpres.

De vineri, o interdicţie de circulaţie va intra în vigoare în zona metropolitană Buenos Aires între orele 20:00 şi 6:00, a anunţat miercuri preşedintele Alberto Fernandez.

Citește și: Washingtonul reacționează dur la ultimul anunț al Teheranului

Singurele excepţii vor viza lucrătorii din sectoarele esenţiale.

Toate evenimentele sociale, sportive, culturale şi religioase desfăşurate în spaţii închise sunt interzise, iar şcolile şi grădiniţele sunt închise până la sfârşitul lunii aprilie.


Circa 14,8 milioane de persoane trăiesc în regiunea metropolitană Buenos Aires – reprezentând aproximativ 37% din totalul populaţiei acestei ţări sud-americane.

Numărul zilnic de cazuri noi de coronavirus în Argentina a ajuns între timp la noi recorduri. Peste 27.000 de cazuri noi au fost înregistrate marţi, cel mai mare număr zilnic de la debutul pandemiei, cu aproximativ un an în urmă.

Citește și: Un sfert din decesele Covid NU SUNT CAUZATE de virus

Miercuri, Ministerul Sănătăţii a anunţat 368 de decese asociate COVID-19, cel mai mare număr de la mijlocul lunii ianuarie.

În total, ţara a înregistrat circa 2,6 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 58.500 de decese asociate acestei boli.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Celebra vilă a lui Berlusconi din Sardinia a fost vândută familiei regale din Qatar

Moștenitorii lui Silvio Berlusconi au vândut Villa Certosa, celebra proprietate din Sardinia asociată cu petrecerile „bunga bunga”, unei companii legate de familia regală din...

Românii salvează turismul din Bulgaria. Rezervările au crescut cu 15% față de anul trecut

Turiștii din România, Marea Britanie și Israel vor compensa scăderile din această vară, anunță Asociația Bulgară a Profesioniștilor în Management Hotelier. Scăderea numărului de turiști...

Greșeala pe care o fac mulți pe caniculă. În loc să te răcorească, îți încălzește și mai mult corpul

Mulți oameni fac duș cu apă foarte rece atunci când temperaturile sunt extreme. Specialiștii avertizează că acest obicei are, de fapt, efectul opus celui...

Ucrainenii renunță la o mare platformă de streaming care vrea să difuzeze un desen animat rusesc

Ucrainenii renunță la abonamentele la o mare platformă de streaming care se pregătește să difuzeze un desen animat rusesc. În plus, autoritățile ucrainene au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.