Arheologii au identificat mai multe canoe antice pe care populația indigenă le-a lăsat în urmă într-un fel de „parcare” preistorică de-a lungul malului unui lac din Wisconsin.
Societatea Istorică din Wisconsin a anunțat miercuri că arheologii au cartografiat locația a 16 canoe scufundate în fundul lacului Mendota din Madison, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Tamara Thomsen, arheologul maritim al statului, a spus că situl se află în apropierea unei rețele de trasee care erau odinioară folosite de populația indigenă, sugerând că oamenii din vechime lăsau canoele acolo pentru ca oricine să le poată folosi în călătoriile lor, la fel ca un suport modern pentru biciclete electrice.
„Este un loc de parcare care a fost folosit de milenii, în mod repetat”, a spus Thomsen, potrivit AP.
Lacul Mendota este un corp de apă întins, de 38,8 kilometri pătrați, situat în partea de vest a orașului Madison.
Descoperirile au început în 2021, când arheologii au descoperit rămășițele unei canoe vechi de 1.200 de ani, scufundată în Lacul Mendota.
În anul următor, au găsit rămășițele unei canoe vechi de 3.000 de ani, o canoe veche de 4.500 de ani sub ea și o canoe veche de 2.000 de ani lângă ea, alertând cercetătorii că probabil situl ascundea mai multe decât se așteptau.
În colaborare cu Sissel Schroeder, profesor la Universitatea din Wisconsin-Madison, specializat în culturile native americane, și cu responsabilii cu conservarea din Ho-Chunk Nation și Bad River Band of Lake Superior Chippewa, Thomsen a localizat acum rămășițele a încă 12 canoe, a declarat Thomsen.
Datarea cu radiocarbon arată că cea mai veche dintre cele 16 canoe datează de acum 5.200 de ani, fiind a treia cea mai veche canoe descoperită în estul Americii de Nord, a spus ea.
Cele mai vechi două au fost găsite în Florida, cea mai veche dintre ele datând de acum 7.000 de ani, a spus Thomsen.
Wisconsin a cunoscut o secetă care a început în urmă cu aproximativ 7.500 de ani și a durat până în jurul anului 1000 î.Hr., a spus Thomsen.
Lacul din zona în care au fost găsite canoele avea probabil o adâncime de doar 1,2 metri în acea perioadă, a spus ea, ceea ce îl făcea un loc potrivit pentru debarcare și deplasarea pe jos.
Canoele erau probabil împărțite între membrii comunității și depozitate în locuri special amenajate, cum ar fi situl de la Lacul Mendota.
Utilizatorii îngropau de obicei canoele în sedimente, în apă cu adâncimea de la talie până la piept, pentru a nu se usca sau a nu îngheța, a spus Thomsen.
