StiripesurseȘtirile zileiArheologii din Georgia au descoperit un dinte vechi de 1,8 milioane...

Arheologii din Georgia au descoperit un dinte vechi de 1,8 milioane de ani aparținând unei specii umane timpurii

Publicat:

Arheologii din Georgia au descoperit un dinte vechi de 1,8 milioane de ani aparținând unei specii umane timpurii, ceea ce, potrivit lor, confirmă faptul că regiunea este locul în care a avut loc una dintre cele mai vechi așezări umane preistorice din Europa, potrivit Reuters, informează mediafax.

Dintele a fost descoperit în apropierea satului Orozmani, la aproximativ 100 km sud-vest de capitala georgiană Tbilisi, în apropiere de Dmanisi, unde la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 au fost descoperite cranii umane datate de acum 1,8 milioane de ani.

Citește și : Joe Biden intenţionează să ia parte la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Descoperirile de la Dmanisi au fost cele mai vechi descoperiri de acest fel din lume, în afara Africii, și au schimbat modul în care oamenii de știință înțeleg evoluția umană timpurie și modelele de migrație.

Cea mai recentă descoperire într-un sit aflat la 20 km distanță oferă încă o dovadă că zona muntoasă din sudul Caucazului a fost probabil unul dintre primele locuri în care s-au stabilit primii oameni după ce au migrat din Africa, au declarat experții.


„Orozmani, împreună cu Dmanisi, reprezintă centrul celei mai vechi distribuții de oameni vechi – sau Homo timpuriu – din lume, în afara Africii”, a transmis Centrul Național de Cercetare în Arheologie și Preistorie din Georgia, când au anunțat descoperirea dintelui.

Giorgi Bidzinashvili, conducătorul științific al echipei de săpături, a declarat că el consideră că dintele aparține unui „văr” al lui Zezva și Mzia, numele dat celor două cranii fosilizate aproape complete, vechi de 1,8 milioane de ani, găsite la Dmanisi.

„Implicațiile, nu doar pentru acest sit, ci și pentru Georgia și pentru povestea oamenilor care au părăsit Africa acum 1,8 milioane de ani, sunt enorme”, a declarat studentul britanic la arheologie Jack Peart, care a găsit primul dintele la Orozmani.

„Aceasta consolidează Georgia ca un loc cu adevărat important pentru paleoantropologie și pentru povestea umană în general”, a declarat el pentru Reuters.

Citește și : Ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii

Cele mai vechi fosile de Homo din lume datează de acum aproximativ 2,8 milioane de ani: o falcă parțială descoperită în actuala Etiopie.

Oamenii de știință cred că primii oameni, o specie de vânători-culegători numită Homo erectus, au început probabil să migreze din Africa în urmă cu aproximativ două milioane de ani. În China de astăzi au fost descoperite unelte antice datate la aproximativ 2,1 milioane de ani, dar siturile georgiene adăpostesc cele mai vechi rămășițe ale primilor oameni descoperite până acum în afara Africii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.