Arhiepiscopul de Canterbury, în timpul jurământului: ‘Încoronăm un rege care să ne slujească’

Publicat:

Arhiepiscopul de Canterbury s-a adresat regelui Charles al III-lea în timpul depunerii jurământului său de încoronare şi a declarat că “încoronăm astăzi un rege care să ne slujească”, în timpul ceremoniei care se desfăşoară în aceste momente la Westminster Abbey din Londra, informează DPA, potrivit agerpres.  

Arhiepiscopul Justin Welby a vorbit despre felul în care “Isus Hristos a fost uns nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji”. “Greutatea sarcinii care v-a fost atribuită astăzi, Majestăţile Voastre, poate fi suportată doar în spiritul lui Dumnezeu”, a adăugat el.


Citește și : Nivelul ridicat al apei ameninţă un baraj de lângă centrala nucleară din Zaporojie

Justin Welby a vorbit şi despre priorităţile regelui ca monarh, inclusiv “modul de a-i creşte şi de a-i încuraja pe tineri în conservarea mediului natural”. “Am văzut aceste priorităţi în viaţa şi în îndatoririle oficiale îndeplinite de regele nostru”, a adăugat el.

În scurtul său jurământ, arhiepiscopul de Canterbury a declarat: “Suntem aici pentru a încorona un rege şi încoronăm un rege care să ne slujească. Ceea ce este oferit astăzi este în beneficiul tuturor”.

Justin Welby a mai spus că unitatea adusă în întreaga ţară de regele Charles reprezintă “ceea ce ne uneşte şi care oferă comunităţilor sentimentul că sunt puternice, fericite, bucuroase şi victorioase”.

Citește și : Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden vizitează Arabia Saudită

“Prin ungerea cu Duhul Sfânt, regelui îi este oferit ceea ce niciun conducător nu poate să obţină vreodată prin voinţă, politică, război sau tiranie: Duhul Sfânt ne atrage spre iubire în acţiunile noastre. Fiecare dintre noi este chemat de Dumnezeu să slujească. Indiferent de ceea ce facem în vieţile noastre, fiecare dintre noi poate să aleagă astăzi calea lui Dumnezeu”, a adăugat arhiepiscopul de Canterbury.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.