StiripesurseSintezeArmata americană a atacat miliţiile pro-iraniene în Irak şi Siria

Armata americană a atacat miliţiile pro-iraniene în Irak şi Siria

Publicat:

Statele Unite au lovit duminică miliţii susţinute de Iran la frontiera irakiano-siriană, omorând cel puţin cinci persoane, potrivit unui ONG, ca răspuns la înmulţirea atacurilor cu drone împotriva intereselor lor din Irak, notează AFP, potrivit agerpres.

“La ordinul preşedintelui Biden, forţele militare ale Statelor Unite au efectuat atacuri aeriene defensive de precizie împotriva unor instalaţii utilizate de miliţii sprijinite de Iran în regiunea de la frontiera dintre Irak şi Siria”, a indicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat.

Citește și: Israelul reia livrarea de combustibil în Fâşia Gaza

Aceste lovituri au vizat centre operaţionale şi depozite de arme situate în două locaţii din Siria şi o locaţie din Irak, potrivit Pentagonului.

Cel puţin cinci luptători irakieni pro-iranieni au fost ucişi şi mai mulţi răniţi în aceste atacuri, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra, care se bazează pe o vastă reţea de surse din Siria.


Potrivit agenţiei oficiale siriene Sana, un copil a fost ucis şi cel puţin trei persoane rănite.

A fost a doua operaţiune de acest fel desfăşurată împotriva unor miliţii pro-iraniene din Siria de către Statele Unite de când preşedintele Joe Biden s-a instalat la Casa Albă în ianuarie. O lovitură în estul Siriei a ucis în februarie peste 20 de luptători, potrivit OSDO.

“Ţintele au fost selecţionate, deoarece aceste instalaţii sunt utilizate de miliţii susţinute de Iran care sunt implicate în atacuri cu aeronave fără pilot (UAV, drone) împotriva personalului şi instalaţiilor americane din Irak”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Citește și: EXPLOZIE puternică în capitala Bangladeshului! Sunt morţi şi răniţi!

Interesele americane din Irak au fost ţinta unor atacuri repetate în ultimele luni. Statele Unite acuză în mod sistematic că facţiunile pro-Iran că sunt responsabile.

De la începutul anului, peste 40 de atacuri au vizat interesele Statelor Unite în ţară, unde 2.500 de soldaţi americani sunt desfăşuraţi în cadrul unei coaliţii internaţionale pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.