Armata indiană acuză serviciile secrete pakistaneze de atentatul din Kashmir

Publicat:

Comandantul armatei indiene, general-locotenentul K.J.S. Dhillon, a acuzat marţi serviciile secrete pakistaneze ISI de implicare în atacul de săptămâna trecută asupra unui convoi de securitate, în Kashmir, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Ministrul de externe pakistanez, Shah Mahmood Qureshi, susţine că “este absurd” ca atacul să fie pus pe seama Pakistanului încă dinainte de efectuarea unei anchete şi cere intervenţia ONU.


Citește și: Doi polițiști egipteni au fost uciși într-o excursie la Cairo

Cel puţin 40 de paramilitari au fost ucişi joia trecută prin detonarea unei camionete cu explozivi, în apropierea unui convoi de autobuze care transporta membri ai Central Reserve Police Force. Atentatul sinucigaş a fost revendicat de grupul Jaish-e-Mohammad (JeM) din Pakistan.

“Am urmărit conducerea de la cel mai înalt nivel după atac. Acesta a fost controlat de dincolo (de frontieră – n. red.) de ISI şi Pakistan şi de comandanţi ai JeM”, a declarat Dhillon presei. ISI (Inter-Services Intelligence) este principalul serviciu pakistanez de spionaj.

Prim-ministrul indian Narendra Modi a promis vineri o reacţie puternică la atentat, pentru care guvernul său a acuzat Pakistanul.

Citește și: Trump dă un ultimatum armatei venezuelene: ‘Veți pierde totul!

Pakistanul a condamnat atacul şi a negat orice complicitate. Marţi, Qureshi i-a scris secretarului general al ONU, Antonio Guterres, semnalându-i “cu un sentiment de urgenţă situaţia de securitate în curs de deteriorare în regiunea noastră, ca urmare a ameninţării Indiei de a folosi forţa împotriva Pakistanului” şi cerând Organizaţiei Naţiunilor Unite “să intervină pentru a dezamorsa tensiunile”.

Provincia Kashmir este controlată parţial şi revendicată integral atât de India, cât şi de Pakistan – ambele, puteri nucleare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.