StiripesurseSintezeArmata israeliană a efectuat noi raiduri aeriene în Fâşia Gaza

Armata israeliană a efectuat noi raiduri aeriene în Fâşia Gaza

Publicat:

Armata israeliană a efectuat vineri raiduri aeriene în Fâşia Gaza, la câteva ore după tiruri de obuze din enclava palestiniană către sudul Israelului, potrivit unor surse militare, relatează AFP.

Confruntări au avut loc, de asemenea, în Cisiordania ocupată, unde plaestinieni marcau o nouă ”zi a furiei” împotriva deciziei unilaterale a preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, potrivit news.ro.

Pentru prima oară după zece zile, obuze au fost trase din enclava palestiniană guvernată de mişcarea islamistă Hamas asupra sudului Israelului.

Citește și : Atac asupra unei biserici copte din Cairo. Cel puţin 4 morţi – VIDEO

Două au fost interceptate, iar al treilea a căzut pe teritoriul israelian într-o zonă locuită, în apropiere de Gaza, provocând doar pagube materiale, au anunţat surse israeliene.


”Ca răspuns la obuzele trase către Israel, artileria şi aviaţia israeliene au vizat două poziţii ale organizaţiei teroriste Hamas în nordul (Fâşiei) Gaza”, a anunţat armata într-un comunicat.

Obuze sunt trase adesea de mici grupări islamiste din enclavă, însă Israelul consideră Hamasul vinovat de orice atac lansat de pe teritoriul palestinian.

Atacurile aeriene israeliene nu s-au soldat cu răniţi, a anunţat un purtător de cuvânt al Hamasului.

Hamasul şi aliatul său Jihadul Islamic au îndemnat vineri la o ”zi a furiei”, ca în precedentele vineri de după decizia americană cu privire la Ierusalim, anunţată pe 6 decembrie.

Aproximativ zece tiruri au vizat sudul Israelului de atunci, fără să facă victime. Ultimele au avut loc la 18 decembrie.

După virajul diplomatic american, mii de palestinieni de la Ierusalim, din Cisiordania ocupată şi din Fâşia Gaza şi-au manifestat furia înfruntând militari şi poliţişti israelieni.

În total 12 palestinieni au fost ucişi, iar alte sute răniţi.

Vineri, în Cisiordania ocupată, ciocniri au avut loc între mici grupuri de manifestanţi palestinieni şi forţe israeliene – la Ramallah şi Hebron -, unde două persoane au fost rănite de tiruri de gloanţe reale, potrivit unor surse medicale şi din domeniul securităţii palestiniene.

Armata israeliană a anunţat de asemenea ciocniri în mai multe sectoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.