StiripesurseȘtirile zileiArmata pakistaneză: Am primit vestea condamnării lui Musharraf cu durere

Armata pakistaneză: Am primit vestea condamnării lui Musharraf cu durere

Publicat:

Armata pakistaneză a anunțat marți, prin intermediul unui comunicat, că a primit vestea condamnării la moarte a fostului președinte al țării, Pervez Musharraf, „cu durere și suferință”, informează site-ul agenției de presă Reuters, potrivit mediafax.

„Decizia instanței pe numele generalului Pervez Musharraf a fost primită cu foarte multă durere și suferință în rândul forțelor armate”, se arată în comunicat.

Citește și : Judecat pentru fraude financiare, unchiul lui Bashar al-Assad a fost internat într-un spital american din Franța

Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a fost condamnat marți la moarte în absenţă de către un tribunal din Islamabad, fiind acuzat de înaltă trădare și încălcarea Constituției.

Pervez Musharraf nu a fost prezent la pronunţara verdictului. În prezent el locuiește în Dubai, unde urmează un tratament medical.


Citește și : Șapte migranți au murit pe coasta Andaluziei

Musharraf, care a preluat puterea printr-o lovitură de stat în 1999, a condus mai târziu ţara din funcția de președinte.

El și-a dat demisia în 2008, după ce partidul politic care l-a sprijinit a pierdut alegerile generale. De atunci și-a petrecut o mare parte a timpului în străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.