StiripesurseRăzboi in UcrainaArmata rusă a ocupat un cartier întreg din Ceasov Iar

Armata rusă a ocupat un cartier întreg din Ceasov Iar

Publicat:

Armata rusă a ocupat un cartier întreg din Ceasov Iar

Ministerul rus al Apărării a revendicat miercuri într-un comunicat capturarea unui prim cartier din Ceasov Iar, oraş strategic în estul Ucrainei pe care Moscova încearcă să-l cucerească în speranţa de a realiza o străpungere pe frontul din est, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Trupele ruse au “eliberat cartierul Novîi” din localitatea Ceasov Iar, în regiunea Doneţk, indică ministerul, folosind limbajul comunicatelor din cel de-Al Doilea Război Mondial când, “Armata Roşie elibera teritorii de sub ocupaţia nazistă”.

Citeşte şi: NATO va trimite un emisar special permanent în Ucraina – Stiripesurse.md

Cu toate acestea, nu se ştie deocamdată dacă soldaţii ruşi au reuşit într-adevăr să traverseze canalul ce separă o parte a acestui cartier periferic de restul oraşului.

Armata rusă a ocupat un cartier întreg din Ceasov Iar

Ceasov Iar, situat pe un deal, este o poartă către marile oraşe miniere din Donbas, în primul rând Kramatorsk, principalul oraş aflat încă sub control ucrainean în regiune.


Ucraina a recunoscut în ultimele săptămâni că situaţia este dificilă pentru trupele sale în acest sector al frontului şi a trimis întăriri.

Canalul Telegram DeepState, apropiat armatei ucrainene, afirmă că acest cartier din Ceasov Iar este “complet distrus” şi că persistenţa de a-l menţine de partea ucraineană nu va duce decât la “creşterea pierderilor”.

Armata rusă a ocupat un cartier întreg din Ceasov Iar

“Retragerea din cartierul (de la periferia estică) este deci o decizie logică, chiar dacă dificilă”, afirmă acest canal de Telegram, care transmite date reale despre situaţia de front.

Ceasov Iar se află la aproximativ 10 km de Bahmut, oraş pe care armata rusă l-a cucerit în mai 2023 cu preţul unor lupte deosebit de sângeroase şi distrugătoare.

Din toamna anului trecut, Rusia a preluat iniţiativa pe front, în timp ce armata ucraineană se confruntă cu o lipsă acută de personal instruit, precum şi de muniţii.

De mai multe luni, forţele ruse avansează treptat, cucerind câte un sat sau două, dar nu au reuşit să străpungă până acum liniile ucrainene pentru a obţine o victorie militară, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate, însă procesul rămâne unul complicat din punct de vedere legislativ. Declarația a fost făcută de vicepreședinta...

VIDEO Până unde va ajunge Autostrada A8 în R. Moldova?

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că autoritățile române au făcut un nou pas în dezvoltarea conexiunilor rutiere cu Republica Moldova,...

Militarul care și-a împușcat camaradul riscă să fie dat afară din Armată

Militarul prin contract care și-a rănit un coleg în timpul unor activități de instruire desfășurate la Centrul de Instruire al Brigăzii de Infanterie Motorizată...

Caricaturist rus, cunoscut pentru critica față de regimul lui Putin, împușcat mortal în Polonia

Artistul rus cunoscut pentru caricaturile sale anti-putiniste, Semion Skrepețki, a fost împușcat mortal în orașul polonez Biała Podlaska. Informația a fost relatată de Polsat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.