StiripesurseȘtirile zileiArmata SUA va folosi inteligenţa artificială 'în mod legal și etic'

Armata SUA va folosi inteligenţa artificială ‘în mod legal și etic’

Publicat:

Şeful Pentagonului, Mark Esper, a dat asigurări marţi că armata americană va folosi inteligenţa artificială “în mod legal şi etic”, având grijă să lase oamenii să decidă dacă să atace sau nu o ţintă, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Vom exploata potenţialul inteligenţei artificiale pentru a crea o forţă adaptată la epoca noastră”, a declarat ministrul american al apărării.

Citește și : Imigrant clandestin, împuşcat mortal în statul american New Mexico

“Vom face totul, fiind recunoscuţi ca lideri mondiali în materie de etică militară, elaborând principii care vor permite utilizarea inteligenţei artificiale în mod legal şi etic”, a adăugat Mark Esper în faţa unui comitet de experţi însărcinat de Congresul american să evalueze potenţialul şi riscurile inteligenţei artificiale pentru securitatea naţională americană.

Într-un raport publicat luni, acest comitet a ajuns la concluzia că este necesar ca SUA să se lansează cât mai curând posibil în dezvoltarea de arme autonome, capabile să localizeze o ţintă, să evalueze singure pericolul pe care îl reprezintă şi să o elimine fără o intervenţie umană.


“Comitetul nu glorifică perspectivele războiului facilitat de inteligenţa artificială”, notează comitetul în raport.

“Însă noile tehnologii sunt aproape mereu utilizate în căutarea puterii”, adaugă experţii. “În lumina alegerilor făcute de concurenţii noştri strategici, SUA trebuie să examineze şi ele inteligenţa artificială din perspectivă militară, inclusiv operaţiunile autonome echipate cu inteligenţă artificială”, menţionează textul citat.

Chestiunea armelor autonome rămâne un subiect de dezbatere în cadrul Pentagonului, unde principiul de bază este că fiinţa umană trebuie să rămână în lanţul de decizie, ceea ce înseamnă că dispozitivul nu poate lua de unul singur decizia de a trage asupra unei ţinte.

Citește și : Fostul ministru britanic de finanţe Philip Hammond renunţă la funcţia de parlamentar

Mark Esper a părut să se pronunţe pentru menţinerea acestui principiu, descriind cum un tanc poate repera un vehicul duşman şi apoi determina în câteva fracţiuni de secundă dacă este un vehicul civil sau militar şi dacă este o ameninţare iminentă.

“Iar acolo omul din lanţul de decizie intervine, pentru a hotărî dacă să apese sau nu pe trăgaci. Aşa trebuie să ne gândim la inteligenţa artificială care permite decizii mai rapide, ceea ce ne va permite să câştigăm timp de câmpul de luptă”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Record de căldură în Europa de Vest: Iunie 2026 intră în istorie drept cea mai fierbinte lună

Europa de Vest a traversat cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, iar la nivel global iunie 2026 a fost a doua cea mai...

Daniel Vodă: Plecarea Guvernului Munteanu a oferit acum o oportunitate guvernării PAS să-și asume politic executivul și reformele care sunt

Demisia premierului Alexandru Munteanu a fost determinată de modul în care a fost inițiată implementarea reformei fiscale, dar nu a reprezentat o acțiune calculată....

Noi măsuri de etică pentru prevenirea discriminării și asigurarea unui mediu sigur în școlile din R.Moldova

Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) a aprobat trei recomandări care au scopul de a consolida climatul educațional și de a...

Contrabandă cu peste 600.000 de țigări, estimată la peste 1,3 milioane de lei, dejucată de INI și PCCOCS

O schemă de contrabandă cu peste 600.000 de țigări, estimate la peste 1,3 milioane de lei, a fost destructurată de ofițerii Direcției investigații „Centru”...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.