StiripesurseDiasporaArmata ucraineană afirmă că a recuperat teritorii şi un general rus...

Armata ucraineană afirmă că a recuperat teritorii şi un general rus apare la faţa locului

Publicat:

Comandantul Districtului Militar Est al Rusiei, generalul Alexandr Şaiko, a inspectat joi trupele ruse aflate la circa 30 de kilometri de capitala ucraineană Kiev, din jurul căreia armata rusă a fost nevoită să dea înapoi în unele sectoare în faţa contraatacurilor ucrainene, relatează agenţiile EFE şi Reuters citând anunţuri diferite ale celor două părţi, în timp ce AFP semnalează lupte în jurul capitalei, potrivit agerpres

”Toate unităţile în situaţie de luptă au acţionat corect. Cred în voi şi sunt sigur că vom încheia cu succes această operaţiune”, a spus respectivul general rus la faţa locului, unde a decorat mai mulţi militari ruşi într-o ceremonie transmisă la televiziunea publică rusă.

Citește și : Kremlinul DEMONTEAZĂ zvonurile legate de Serghei Şoigu

Potrivit unui anunţ al Ministerului rus al Apărării, decorarea s-a desfăşurat pe poziţiile cele mai avansate ale armatei ruse în regiunea capitalei ucrainene, la circa 30 de kilometri de Kiev, unde generalul Şaiko a venit pentru a repartiza misiunile şi a observa situaţia pe teren.

La patru săptămâni de la începerea invaziei asupra Ucrainei, trupele ruse încă încearcă să realizeze o manevră de încercuire a Kievului, dar fără succes în faţa rezistenţei înverşunate a armatei ucrainene. Aceasta din urmă a efectuat în ultimele zile contraatacuri în urma cărora a recuperat unele zone şi mici localităţi preluate anterior de armata rusă.


”În unele sectoare, inamicul a fost împins înapoi mai mult de 70 de kilometri, în alte sectoare inamicul se află la o distanţă de 35 de kilometri” de Kiev, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzianik. Fără a prezenta dovezi, acesta a mai spus că Rusia a trimis în Belarus echipamente militare suplimentare în sprijinul trupelor ruse din regiunea Kiev.

Citește și : Zelenski spune că următoare ţintă a Rusiei va fi flancul estic al NATO: ‘Polonia se numără printre ele!’

Zeci de persoane au fugit joi din calea luptelor din jurul Kievului într-o zonă despre care armata ucraineană afirmă că a recuperat-o, transmit de acolo jurnalişti ai AFP.

Conform acestora, dueluri intense de artilerie grea sunt auzite dinspre suburbia Irpin, o suburbie la nord-vest de Kiev, şi coloane de fum sunt văzute în acea zonă. Locuitorii din Irpin sunt transportaţi în afara localităţii cu vehicule ale serviciilor de urgenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fedorov, a cărui demitere a generat proteste, a refuzat alte funcții în urma unei întâlniri cu Zelenski și insistă să fie reinstalat pe postul...

Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, a cărui demitere săptămâna trecută a stârnit proteste, a insistat joi să fie reinstalat pe poziţie şi...

Ce cred rușii despre Drapatîi, noul comandant al armatei ucrainene: Ne urăște cu adevărat. Acum va fi Armaghedon

Numirea lui Mîhailo Drapatîi a fost salutată cu entuziasm de militarii și manifestanții ucraineni, în timp ce utilizatorii ruși ai rețelelor de socializare au...

Presa ucraineană, despre drona doborâtă în Buzău: A pătruns cel mai adânc în spațiul aerian al României. Rusia ataca Odesa în acel moment

Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai...

Zelenski ‘şi-a făcut-o cu mâna lui’: Fostul ministru al apărării, Fedorov, devine cel mai mare rival pe plan intern

Fostul ministru al apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, a declarat joi că nu va accepta nicio altă funcţie guvernamentală în afară de cea pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.