Armele elveţiene dispărute: Un fost ministru şi deputat libanez dă asigurări că sunt la el

Publicat:

Un fost ministru şi deputat libanez Ghazi Zoayter a dat asigurări că se află în posesia armelor vândute de Elveţia, care a afirmat anterior că le-a pierdut urma şi şi-a suspendat livrările de arme către Liban atât timp cât Berna nu va putea să controleze destinaţia lor finală, relatează vineri AFP, potrivit Agerpres.

Autorităţile elveţiene au anunţat suspendarea joi, după ce au constatat absenţa a 31 de arme de calibru mic, în cursul unei misiuni de inspecţie întreprinse în martie 2018 în Liban, pentru controlul unei livrări de 10 puşti de asalt şi 30 de pistoale-mitralieră.


Citește și : Consiliul EU a aprobat măsuri pentru a garanta drepturile de securitate socială în cazul unui Brexit fără acord

Comunicatul Secretariatului de Stat al Economiei din Elveţia nu identifică însă achizitorul acestor arme.

Vineri, deputatul libanez Ghazi Zoayter a explicat că a cumpărat cele 40 de arme ”pentru protecţia sa personală”. ”Suntem surprinşi de acest tapaj mediatic referitor la ascunderea armelor şi nu putem decât să confirmăm prezenţa lor în cadrul escortei deputatului Ghazi Zoayter”, se precizează într-un comunicat publicat de agenţia libaneză de presă ANI.

Fost ministru al agriculturii, Zoayter este în prezent deputat în circumscripţia Balbeck-Hermel, de la frontiera cu Siria, din partea partidului şiit Amal. În comunicat, autorităţile competente sunt invitate să-l contacteze pe deputat pentru a organiza o nouă vizită de inspecţie.

Ambasada Elveţiei din Liban a precizat într-un comunicat trimis vineri către mass-media că misiunea de verificare întreprinsă în martie 2018 ”nu viza în nici un caz Garda republicană, nici Forţele armate libaneze”, fără să indice totuşi identitatea deţinătorului armelor.

Citește și : Ministerul de Externe al Ucrainei reacţionează la declaraţiile unui înalt responsabil ungar, care a catalogat Legea educaţiei drept ‘semifascistă’

Elveţia a explicat joi că acest armament este destinat exclusiv unităţilor însărcinate cu protecţia personalităţilor politice, ca de exemplu Garda prezidenţială libaneză. Destinatarul final era printre altele obligat să nu cedeze armele unor terţi fără acordul scris al Elveţiei, autorizată să facă verificări la faţa locului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.