StiripesurseȘtirile zileiArmenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului în Nagorno-Karabah

Armenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului în Nagorno-Karabah

Publicat:

Armenia şi Azerbaidjan s-au acuzat sâmbătă reciproc de încălcarea armistiţiului, la scurt timp după ce acesta a intrat în vigoare la ora 08:00 GMT, potrivit agenţiei DPA, potrivit agerpres.

Atacurile armene după intrarea în vigoare a încetării focului au primit o ripostă din partea trupelor azere, a declarat Hikmat Hajiyev, consilier de politică externă al preşedintelui azer Ilham Aliyev, adăugând că Azerbaidjanul va continua lupta până la ”eliberarea totală” a enclavei Nagorno-Karabah, teritoriu azer locuit majoritar de armeni şi aflat sub control armean în urma războiului încheiat în anul 1994.

Citește și : OMS îi îndeamnă pe liderii Europei să ia măsuri urgente pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

La rândul său, un purtător de cuvânt al trupelor armene, Şuşan Stepanyan, a declarat că armata azeră a atacat la puţin timp după intrarea în vigoare a armistiţiului şi forţele armene din Nagorno-Karabah au reacţionat prin ”măsuri corespunzătoare”.

Chiar înainte să intre vigoare armistiţiul, convenit în urma unor îndelungi negocieri mediate de Rusia, Armenia a acuzat Azerbaidjanul că a încercat prin mai multe lovituri aeriene să câştige teren înainte de ora încetării focului, acuzaţii negate de azeri, care la rândul lor au acuzat trupele armene că au desfăşurat bombardamente.


Turcia, care susţine Azerbaidjanul în acest conflict, a apreciat o declaraţie a MAE de la Ankara că această încetare a focului este ”ultima şansă” pentru Armenia ”să se retragă din teritoriile pe care le-a ocupat”. ”Armistiţiul, declarat din motive umanitare pentru schimbul de prizonieri şi a corpurilor neînsufleţite, este un pas important, dar nu poate înlocui o soluţie durabilă”, se arată în aceeaşi declaraţie a Turciei.

Citește și : A doua dezbatere Trump-Biden anulată

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.