Armenia şi Turcia continuă normalizarea relaţiilor bilaterale printr-o convorbire la vârf

Publicat:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat luni telefonic cu premierul Armeniei, Nikol Paşinian, în cadrul recentei apropieri diplomatice dintre Ankara şi Erevan, transmite dpa, potrivit agerpres.  

Cei doi au subliniat importanţa procesului de normalizare a relaţiilor bilaterale pentru consolidarea păcii în regiune, au comunicat cabinetele ambilor oficiali.


Citește și : Gazprom a redus livrările de gaze către OMV cu 70% din cantitatea comandată

Armenia şi Turcia au ajuns la începutul acestei luni la un acord în vederea deschiderii pentru cetăţenii ţărilor terţe a frontierei terestre blocate din 1993. Erdogan şi Paşinian şi-au exprimat speranţa că înţelegerea la nivel de reprezentanţi speciali va fi implementată în curând.

Relaţiile bilaterale turco-armene sunt tensionate de conflicte istorice, printre care uciderea în masă a armenilor în primul război mondial şi diferendul privind regiunea Nagorno-Karabah, revendicată atât de Armenia, cât şi de Azerbaidjan, care beneficiază de sprijinul Turciei.

În decembrie anul trecut, cele două state şi-au reluat contactele diplomatice, care fuseseră suspendate de facto de multă vreme. Obiectivul declarat este normalizarea completă a legăturilor.

Citește și : Guvernatorul regiunii Kaliningrad propune interzicerea totală a circulaţiei mărfurilor între statele baltice şi Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.