StiripesurseCultură și MediaDiverseA fost lansat trailerul oficial pentru sezonul 4 al serialului 'Emily...

A fost lansat trailerul oficial pentru sezonul 4 al serialului ‘Emily in Paris’

Publicat:

A fost lansat trailerul oficial pentru sezonul 4 al serialului ‘Emily in Paris

Sezonul 4 al serialului „Emily in Paris”, difuzat de Netflix, va avea două părţi de câte cinci episoade. Partea 1 va avea premiera în 15 august, iar partea 2 în 12 septembrie.

În urma evenimentelor dramatice petrecute la nunta nereuşită a lui Camille şi Gabriel, Emily este indecisă: nutreşte sentimente puternice pentru doi bărbaţi, însă Gabriel aşteaptă un copil cu fosta sa iubită, iar cele mai mari temeri ale lui Alfie în privinţa ei şi a lui Gabriel s-au adeverit. La serviciu, Sylvie este nevoită să se confrunte cu o dilemă spinoasă din trecut pentru a-şi salva căsnicia, iar echipa Agence Grateau este afectată de restructurări de personal. Mindy şi trupa sa se pregătesc pentru Eurovision, dar când fondurile devin insuficiente, sunt nevoiţi să facă economii. Emily şi Gabriel colaborează pentru a obţine steaua Michelin, iar atracţia dintre cei doi este incontestabilă. Însă două mari secrete sunt pe cale să le spulbere toate visurile, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Creat de Darren Star, filmul a fost produs de: Tony Hernandez, Lilly Burns, Andrew Fleming, Alison Brown, Robin Schiff.

În distribuţie: Lily Collins (Emily Cooper), Philippine Leroy-Beaulieu (Sylvie Grateau), Ashley Park (Mindy Chen), Lucas Bravo (Gabriel), Camille Razat (Camille), Samuel Arnold (Julien), Bruno Gouery (Luc), William Abadie (Antoine Lambert), Lucien Laviscount (Alfie).


Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.