Articolul cu privire la punerea sub acuzare a lui Trump ar putea ajunge săptămâna viitoare în Senat

Publicat:

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul, Nancy Pelosi, ar urma să transmită săptămâna viitoare Senatului articolul privind punerea sub acuzare a lui Donald Trump, informează sâmbătă CNN, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Donald Trump a devenit miercuri primul preşedinte din istoria SUA pus de două ori sub acuzare de Camera Reprezentanţilor, în care zece aleşi republicani li s-au alăturat democraţilor pentru a-l inculpa de “incitare la insurecţie” după violenţele comise de susţinători ai săi în Capitoliu.


Citește și : Letonia introduce obligativitatea testelor negative anti-covid pentru toţi călătorii care vor să intre în ţară

Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane din Senat, a exclus desfăşurarea unui proces rapid, pe care îl consideră imposibil de finalizat înainte ca Donald Trump să părăsească puterea miercuri, 20 ianuarie, dar dacă acesta este recunoscut vinovat, ulterior ar putea fi declarat în situaţie de ineligibilitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În Moldova nu va exista niciun centru pentru solicitanții de azil respinși

În Moldova nu va exista niciun centru pentru solicitanții de azil respinși Moldova nu va găzdui niciun centru pentru solicitanții de azil respinși și vizați...

România, lider european în aprovizionarea cu gaze naturale

România, lider european în aprovizionarea cu gaze naturale România se află pe locul întâi în Europa în ceea ce privește independența de aprovizionare cu gaze...

VIDEO Igor Grosu: „M-am născut în vie și am crescut în vie”

VIDEO Igor Grosu: „M-am născut în vie și am crescut în vie” Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, de Ziua Vinului a vorbit despre originile...

Carne de tun! Rusia pierde tot mai mulți militari pe frontul din Ucraina

Carne de tun! Rusia pierde tot mai mulți militari pe frontul din Ucraina Până în prezent, cea mai sângeroasă lună pentru armata rusă a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.