StiripesurseSintezeAsia Bibi, femeia condamnată la moarte pentru blasfemie și apoi achitată,...

Asia Bibi, femeia condamnată la moarte pentru blasfemie și apoi achitată, a părăsit Pakistanul şi se află în Canada

Publicat:

Asia Bibi, femeia creștină care fusese condamnată la moarte pentru blasfemie în Pakistan și apoi a fost achitată a ajuns în Canada, unde era așteptată de familia sa, a anunțat avocatul acesteia, Saiful Malook, potrivit The Guardian, potrivit mediafax.

„Este o zi mare. Asia Bibi a părăsit Pakistanul și a ajuns în Canada. Ea s-a întâlnit cu membrii familiei sale. S-a făcut dreptate”, a declarat avocatul.

Citește și : Vucic critică, în faţa unor ambasadori occidentali, decizia Pristinei de a introduce taxe la mărfurile sârbeşti

Femeia a fost acuzată de blasfemie în urma unei altercații în 2009, care a izbucnit după ce două femei de religie musulmană au refuzat să bea apă din recipientul folosit de o persoană creștină. Bibi a fost acuzată că l-ar fi insultat pe profetul Mahomed în cursul altercației. Subiectul blasfemiei este un subiect extrem de delicat în Pakistan, unde un simplu zvon de blasfemie poate provoca incidente violente și chiar linșarea presupușilor responsabili.

Asia Bibi a fost condamnată la moarte pentru blasfemie, însă, după ce a petrecut opt ani în închisoare, Curtea Supremă a Pakistanului a achitat-o în octombrie 2018. Decizia a fost criticată de unii lideri islamiști radicali. Femeia a primit numeroase amenințări cu moartea, iar achitarea ei a dus la proteste de amploare în toată țara, ceea ce a determinat autoritățile pakistaneze să îi ofere protecție permanentă.


Canada i-a oferit azil Asiei Bibi, însă mai mulți prieteni apropiați ai acesteia au declarat că autoritățile nu i-au permis să părăsească țara. Copiii acesteia au ajuns în Canada la sfârșitul anului trecut.

Avocatul Saiful Malook a declarat că faptul că Bibi a ajuns în siguranță în Canada se datorează muncii intense a activiștilor și diplomaților „care au fost alături de ea și au luptat pentru libertatea ei”.

Citește și : Londra: Iranul va suporta consecinţele dacă încalcă acordul nuclear internaţional privind programul său nuclear

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.