X

Asia Bibi, femeia condamnată la moarte pentru blasfemie și apoi achitată, a părăsit Pakistanul şi se află în Canada

Asia Bibi, femeia creștină care fusese condamnată la moarte pentru blasfemie în Pakistan și apoi a fost achitată a ajuns în Canada, unde era așteptată de familia sa, a anunțat avocatul acesteia, Saiful Malook, potrivit The Guardian, potrivit mediafax.

„Este o zi mare. Asia Bibi a părăsit Pakistanul și a ajuns în Canada. Ea s-a întâlnit cu membrii familiei sale. S-a făcut dreptate”, a declarat avocatul.

Citește și : Vucic critică, în faţa unor ambasadori occidentali, decizia Pristinei de a introduce taxe la mărfurile sârbeşti

Femeia a fost acuzată de blasfemie în urma unei altercații în 2009, care a izbucnit după ce două femei de religie musulmană au refuzat să bea apă din recipientul folosit de o persoană creștină. Bibi a fost acuzată că l-ar fi insultat pe profetul Mahomed în cursul altercației. Subiectul blasfemiei este un subiect extrem de delicat în Pakistan, unde un simplu zvon de blasfemie poate provoca incidente violente și chiar linșarea presupușilor responsabili.

Asia Bibi a fost condamnată la moarte pentru blasfemie, însă, după ce a petrecut opt ani în închisoare, Curtea Supremă a Pakistanului a achitat-o în octombrie 2018. Decizia a fost criticată de unii lideri islamiști radicali. Femeia a primit numeroase amenințări cu moartea, iar achitarea ei a dus la proteste de amploare în toată țara, ceea ce a determinat autoritățile pakistaneze să îi ofere protecție permanentă.

Canada i-a oferit azil Asiei Bibi, însă mai mulți prieteni apropiați ai acesteia au declarat că autoritățile nu i-au permis să părăsească țara. Copiii acesteia au ajuns în Canada la sfârșitul anului trecut.

Avocatul Saiful Malook a declarat că faptul că Bibi a ajuns în siguranță în Canada se datorează muncii intense a activiștilor și diplomaților „care au fost alături de ea și au luptat pentru libertatea ei”.

Citește și : Londra: Iranul va suporta consecinţele dacă încalcă acordul nuclear internaţional privind programul său nuclear

Tags: Asia BibiblasfemiecanadaMahomedpakistan
Categorii: Sinteze