StiripesurseȘtirile zileiAsia este un teren fertil pentru ideologia extremistă a jihadiștilor (AFP)

Asia este un teren fertil pentru ideologia extremistă a jihadiștilor (AFP)

Publicat:

“Califatul” autoproclamat de Statul Islamic s-a prăbuşit în Orientul Mijlociu, dar Asia continuă să ofere un teren fertil pentru extremişti, aşa cum demonstrează atentatele comise în Sri Lanka pe 21 aprilie, de Paştele catolic, arată mai mulţi analişti citaţi de AFP, potrivit agerpres.

Factori cum ar fi sărăcia, discriminarea, radicalizarea, slăbiciunea instituţiilor şi ineficienţa serviciilor de informaţii expun regiunea unor atacuri ale insurgenţilor care îşi proclamă afilierea la Statul Islamic (SI), chiar dacă acesta nu le oferă sprijin direct.

Citește și: FANI lovește cu putere India (VIDEO): Peste un milion de oameni au fost evacuați!

SI a pierdut în martie ultimele teritorii din Orientul Mijlociu, dar analiştii observă că acest fapt nu indică în niciun fel prăbuşirea ideologiei lor. După numai câteva săptămâni, gruparea a revendicat unul din cele mai grave atentate împotriva unor civili din Asia.

“Statutul actual al SI nu poate fi evaluat fără a lua în considerare faptul că este vorba despre o mişcare ideologică mondială, nu despre o entitate organizată unică”, subliniază analistul Scott Stewart într-un raport recent pentru institutul american Stratfor.


Atacurile coordonate împotriva unor biserici şi hoteluri din Sri Lanka s-au soldat cu peste 250 de morţi. Guvernul a acuzat un grup islamist local puţin cunoscut, National Thowheeth Jama’ath (NTJ). Ulterior au apărut înregistrări video în care atacatorii jură supunere Statului Islamic.

Agenţiile de securitate ale ţării au fost criticate pentru că nu au reacţionat la avertismentele comunităţii musulmane şi ale serviciilor de informaţii din India înaintea tragediei.

Citește și: Rezultatul alegerilor locale din UK penalizează atât partidul lui May, cât și opoziția

Mai mult, guvernul este blocat de câteva luni într-o criză politică în care se confruntă preşedintel Maithripala Sirisena şi premierul Ranil Wikremesingha.

“Responsabilii cu securitatea primiseră numeroase alerte”, insistă Stewart. “Va trebui într-adevăr să se dea socoteală cum şi de ce nu au fost luate în considerare”, adaugă el.

Deşi doi dintre atacatori erau fraţi proveniţi dintr-o familie înstărită, sărăcia rămâne adesea un vector determinant pentru extremismul din Asia, de exemplu în Filipine.

Sidney Jones, directoarea Institute for Policy Analysis of Conflict (IPAC), apreciază că religia nu este singura implicată în insurecţia care destabilizează de multă vreme insula Mindanao. Motivul este că această provincie “este săracă, neglijată şi se consideră discriminată”. “Este vorba de un ansamblu foarte puternic de factor care împing oamenii să se îndrepte spre alte ideologii, care pot funcţiona ca alternative”, observă ea.

În Bangladesh şi în Indonezia, forme tradiţional moderate ale islamului au pierdut teren în faţa influenţei extremiştilor activi pe internet.

Mubashar Hasan de la Universitatea din Oslo este de părere că în special Bangladeshul este vulnerabil. “Cu un număr în creştere de utilizatori de internet şi de abonaţi la telefonia mobilă, tot mai mulţi oameni sunt conectaţi, iar ideile nocive ale SI pot favoriza auto-radicalizarea”. “Nu trebuie să uităm că în scenariul actual al extremismului din era digitală, o idee nocivă a unei singure persoane se poate dovedi fatală”, arată el.

In Indonezia, SI a revendicat în 2018 atentate soldate cu 13 morţi în biserici şi într-o secţie de poliţie din Surabaya.

Citește și: Creveții de apă dulce din Anglia sunt plini de COCAINĂ

Jones consideră că ameninţarea persistă şi provine din partea unor celule care în general au puţine antecedente şi nu beneficiază în mod deosebit de pregătire, îndoctrinare, experienţă şi armament, în schimb dispun de “zel şi sete de recunoaştere în cantităţi nelimitate”. “Cu puţină imaginaţie şi o îndrumare mai bună, aceste celule pro-SI ar putea provoca mult mai multe daune”, avertizează ea.

Indonezia a fost criticată în trecut pentru legislaţia antiteroristă slabă, care nu permitea poliţiei să acţioneze decât după un atentat. Ulterior, legile au fost înăsprite şi permit autorităţilor să intervină împotriva conţinutului de ură şi să ancheteze persoanele care revin din Siria, menţionează Taufik Andrie, expert în terorism la Institute for International Peace-Building din Jakarta.

Multe ţări din Asia se tem în prezent de tentativele de repatriere ale unor cetăţeni de-ai lor care au luptat în Siria, iar acum intenţionează să continue lupta în propriile patrii, observă experţii consultaţi de AFP.

În Afganistan, însă, un înalt oficial american a avertizat recent împotriva pericolului unui “atac spectaculos” pe teritoriul Statelor Unite, dacă nu se acţionează împotriva jihadiştilor. “Ştim că unii s-au întors deja aici şi încearcă să îşi transfere cunoştinţele, capacităţile şi experienţa dobândite acolo”, a declarat el agenţiei France Presse.

Luni, SI a difuzat pentru prima oară după cinci ani o înregistrare video în care se presupune că apare liderul grupării, Abu Bakr al-Baghdadi. Acesta susţine că SI “se va răzbuna” în numele membrilor săi ucişi şi că lupta împotriva Occidentului este “o bătălie îndelungată”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.