Assad promite că va face faţă ofensivei Turciei ‘prin toate mijloacele legitime’

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a promis joi că va face faţă ofensivei Turciei “prin toate mijloacele legitime”, după desfăşurarea armatei sale în sprijinul forţelor kurde vizate de operaţiunea militară din nordul Siriei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Denunţând “agresiunea” Turciei, Assad a dat asigurări că Siria “îi va răspunde şi îi va face faţă sub toate formele, în oricare regiune a teritoriului sirian şi prin toate mijloacele legitime disponibile”, conform unor afirmaţii preluate de conturile preşedinţiei de pe reţelele de socializare.


Citește și : Scandal imens în presa de la vecini. Directorul postului naţional de radio a fost demis!

Este prima reacţie a preşedintelui Assad de când armata sa a fost desfăşurată în sectoare din nordul ţării la apelul autorităţilor semiautonome ale minorităţii kurde, confruntată de la 9 octombrie cu o ofensivă a armatei turce şi a unor recruţi ai săi sirieni.

Ilustrând apropierea inedită dintre Damasc şi importantă minoritate kurdă siriană, forţele lor au luptat împreună în anumite zone împotriva unor rebeli sirieni care luptă alături de Ankara, în special în apropiere de Ain Issa.

Assad a subliniat că Siria a răspuns la “invazia flagrantă” a Turciei “în mai multe locuri, atacându-i pe ”agenţii săi şi pe teroriştii săi”.

Şeful statului sirian a făcut aceste declaraţii la o întrevedere cu un înalt responsabil irakian, Faleh al-Fayad, consilier al premierului irakian pentru securitate naţională.

Într-un comunicat transmis anterior în cursul zilei de joi, guvernul de la Damasc a spus că sirienii sunt “uniţi” în faţa ofensivei Turciei.

“Guvernul sirian îşi reafirmă respingerea totală şi condamnarea fermă a agresiunii flagrante a Turciei”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe, făcând referire la ofensiva lansată la 9 octombrie de către Ankara împotriva miliţiilor kurde.

Cu ajutorul unor rebeli sirieni, Turcia şi-a lansat ofensiva în zonele de frontieră aflate sub controlul kurzilor după retragerea forţelor americane.

Citește și : Parisul și Bagdadul discută mecanismele de judecare a jihadiștilor

Zeci de civili – în special de partea kurdă – au fost ucişi de la începutul ofensivei, pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan refuză să o oprească în ciuda presiunilor internaţionale tot mai mari.

Ofensiva a provocat de asemenea strămutarea a 300.000 de persoane, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.