StiripesurseȘtirile zileiAstraZeneca cere aprobarea tratamentului anti-COVID-19 bazat pe anticorpi

AstraZeneca cere aprobarea tratamentului anti-COVID-19 bazat pe anticorpi

Publicat:

Compania AstraZeneca a cerut marţi Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite să autorizeze tratamentul său anti-COVID-19 bazat pe anticorpi, care ar putea să devină un medicament cu acţiune îndelungată şi ar putea fi administrat în principal persoanelor cu sisteme imunitare compromise, informează DPA, potrivit agerpres.

Producătorul anglo-suedez – unul dintre primii din lume care au creat un vaccin anti-COVID-19 – afirmă că tratamentul său cu anticorpi, denumit AZD7442, reprezintă o premieră pentru o terapie bazată pe protecţia oferită de anticorpii cu acţiune îndelungată.

Citeşte şi: Johnson&Johnson cere autorizarea dozei de rapel pentru vaccinul său anti-covid – Black News

“În primul rând, noi vrem să protejăm acele populaţii vulnerabile care nu au fost protejate într-un mod adecvat de către vaccin”, a declarat Menelas Pangaloa, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare din cadrul companiei AstraZeneca. “Dar, în cele din urmă, autorităţilor din domeniul sănătăţii le revine sarcina de a decide pe cine se hotărăsc să imunizeze”, a adăugat el.

Potrivit lui Menelas Pangaloa, tratamentul cu anticorpi a fost conceput pentru a stimula imunitatea persoanelor pe o perioadă de până la un an. Actualele medicamente bazate pe anticorpi oferă o protecţie de doar o lună sau două.


FDA a autorizat deja trei medicamente bazate pe anticorpi. Două dintre ele pot fi administrate după ce o persoană a fost expusă la COVID-19 şi contribuie la prevenirea simptomelor. În schimb, medicamentul creat de AstraZeneca va fi administrat doar ca măsură preventivă, în plus faţă de vaccin, a raportat NBC News.

Referindu-se la vaccinare, FDA a anunţat deja că orice tratament bazat pe anticorpi nu reprezintă un motiv pentru a evita vaccinarea împotriva COVID-19, întrucât aceste seruri oferă cel mai bun nivel de protecţie, în special pe termen lung.

Citeşte şi: Frances Haugen acuză Facebook că acţionează din umbră. Congresul cere anchete amănunţite – Black News

Potrivit studiilor realizate de AstraZeneca, tratamentul său cu anticorpi reduce riscul de a dezvolta simptome asociate COVID-19 cu 77%. Mai mult de trei sferturi dintre participanţii la acest studiu aveau deja imunităţi compromise.

Compania AstraZeneca intenţionează să solicite autorizarea acestui tratament şi în Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.