StiripesurseȘtirile zileiAtac sângeros în Afganistan! Cel puțin cinci morți și zeci de...

Atac sângeros în Afganistan! Cel puțin cinci morți și zeci de răniți!

Publicat:

Cel puţin cinci persoane au murit şi zeci sunt rănite după ce un vehicul militar capcană a explodat luni în oraşul Ghazni din estul Afganistanului, transmite AFP, citând responsabili locali, potrivit agerpres.

Conform purtătorului de cuvânt al guvernatorului provinciei Ghazni, Wahidullah Jumazada, atentatul a vizat un imobil al serviciilor de informaţii afgane şi s-a soldat cu cinci morţi şi 32 de răniţi.

Citește și: Un avion de acrobație aeriană S-A PRĂBUȘIT în Canada! Unul dintre piloți a murit!

Directorul spitalului din oraş, Baz Mohammad Himmat, a vorbit despre şapte persoane ucise şi 25 rănite, ‘majoritatea militari’.

La rândul său, Ministerul de Interne afgan a comunicat că la Ghazni a avut loc o explozie luni dimineaţă.


Atentatul survine în plină recrudescenţă a violenţelor în Afganistan, în pofida unui acord încheiat la sfârşitul lui februarie între talibani şi SUA, ce prevede retragerea tuturor forţelor străine din ţară până la mijlocul lui 2021.

Marţi, un atac împotriva unei maternităţi din Kabul s-a soldat cu 24 de morţi, printre care femei şi nou-născuţi.

Atentatul, comis de trei bărbaţi înarmaţi, care au fost ucişi, nu a fost revendicat, dar Statele Unite l-au atribuit grupării Stat Islamic.

Citește și: India prelungește măsurile de izolare

Joi, talibanii au anunţat că au întreprins un atac cu camion capcană împotriva unei clădiri a armatei la Gardez (est). Cel puţin cinci civili au murit şi 15 au fost răniţi, au indicat autorităţile.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani şi rivalul său Abdullah Abdullah au semnat duminică un acord de împărţire a puterii, ce pune capăt unei îndelungate crize politice şi ar putea favoriza discuţiile de pace interafgane.

În cadrul acestui acord, Abdullah Abdullah va conduce consiliul dedicat negocierilor de pace şi mai mulţi dintre membrii echipei sale vor fi integraţi în guvern. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

Explozie la Durlești. Au explodat patru butelii de gaz

UP DATE:  Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit, în această după amiază,  pe strada Cărtușa nr. 101 din orașul Durlești, după ce a fost raportată...

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.