ATAC terorist în Israel (VIDEO)! Cinci suspecţi au fost arestaţi

Publicat:

Cinci suspecţi au fost arestaţi în Israel după un atac revendicat de organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) în nordul ţării care s-a soldat cu doi morţi şi mai mulţi răniţi, informează luni poliţia israeliană, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Funeraliile celor două victime, membri ai poliţiei de frontieră israeliană, în vârstă de 19 ani, urmează să aibă loc luni. Una dintre cele două victime, Shirel Aboukrat, avea cetăţenie franceză şi israeliană, potrivit ambasadei Franţei la Tel Aviv.


Citeşte şi: Ucraina observă o regrupare a trupelor ruse desfăşurare pe teritoriul Belarusului şi se teme de o nouă ofensivă către Kiev – Black News

Poliţia israeliană a anunţat că, în colaborare cu serviciul de securitate israelian Shin Beth, a efectuat percheziţii în oraşul arab Umm al-Fahm, aflat la circa 20 km de Hadera, unde a avut loc un atac duminică seară.

“La finalul percheziţiilor, forţele de ordine au arestat trei locuitori suspectaţi că aparţin unei organizaţii teroriste. Alţi doi suspecţi au fost arestaţi în altă parte”, a anunţat poliţia într-un comunicat.

Gruparea SI a anunţat într-un comunicat că doi dintre militanţii săi sunt autorii atacului armat.

Atacatorii, identificaţi de Israel ca fiind arabi israelieni şi agenţi locali ai organizaţiei SI, au fost ucişi de poliţişti care se aflau în apropiere.

Atacul de la Hadera a avut loc la câteva zile după un altul petrecut în sudul Israelului, la Beersheva, care s-a soldat cu patru morţi. Autorul acestui atac cu cuţitul şi cu o maşină cu care a lovit trecători a fost identificat de autorităţile israeliene drept un profesor condamnat în 2016 la patru ani de închisoare pentru că a plănuit să plece în Siria pentru a lupta alături de SI.

“Un al doilea atac al susţinătorilor Statului Islamic în interiorul Israelului obligă forţele de securitate să se adapteze rapid la noua ameninţare”, a comentat luni prim-ministrul israelian Naftali Bennett. “Le cer cetăţenilor să continue să fie vigilenţi. Împreună, vom putea să învingem acest duşman”, a adăugat el.

Citeşte şi: Zelenski se declară deschis la compromisuri, dar cere Rusiei să-şi retragă trupele înaintea oricărui acord – Black News

Atacul de la Hadera a avut loc şi în contextul în care Israelul găzduieşte o întâlnire fără precedent, duminică şi luni, a şefilor diplomaţiilor din SUA, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Maroc, într-o localitate din deşertul Negev.

Funeraliile lui Shirel Aboukrat urmează să aibă loc luni după-amiază în cimitirul militar din Netanya, în centrul Israelului. Înmormântarea lui Yezen Falah, celălalt poliţist ucis, urmează să aibă loc în satul druz din nordul Israelului în care acesta s-a născut.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.