StiripesurseDiasporaAtac xenofob împotriva unui migrant din Germania

Atac xenofob împotriva unui migrant din Germania

Publicat:

Un migrant a fost victima unor insulte xenofobe şi apoi bătut de trei persoane la Wismar (landul Mecklenburg – Pomerania Inferioară) miercuri seară, un atac ce a avut loc în timp ce ţara este zguduită de manifestaţii ale extremei-drepte în fosta Germanie de Est împotriva străinilor, relatează joi France Presse, potrivit agerpres.

În vârstă de 20 de ani, bărbatul a cărui cetăţenie nu a fost precizată se întorcea acasă pe jos când “a fost oprit de trei persoane vorbind germana care i-au adresat insulte cu caracter xenofob”, a declarat poliţia din acest land.

Citește și: Incendiu la bordul unui feribot din Grecia. Sute de pasageri au fost evacuați

Două dintre acestea l-au lovit în faţă înainte ca a treia persoană să-l lovească “cu un lanţ de fier”.

Căzută la pământ, victima a fost lovită în continuare, după care atacatorii au fugit.


Migrantul are nasul spart şi mai multe hematoame pe faţă şi corp, a precizat poliţia, care a deschis o anchetă.

Atacul cu caracter xenofob produs în acest oraş situat la Marea Baltică intervine într-un moment când ţara se confruntă cu mari manifestaţii ale extremei-drepte într-un alt oraş din fosta-RDG, Chemnitz, în Saxonia.

Duminică, aproximativ 800 de persoane au mărşăluit pe străzile acestui oraş situat într-o regiune în care extrema-dreaptă şi neo-naziştii sunt puternic implantaţi, pentru a efectua o “vânătoare de străini”.

A doua zi, violenţele au reizbucnit la o manifestaţie a aproximativ 6.000 de persoane – dintre care multe au mărşăluit făcând salutul hitlerist – care se opuneau altor câteva sute de demonstranţi ai stângii radicale, în timp ce efectivele poliţiei erau insuficiente.

Citește și: Iranul a arestat zeci de spioni infiltrați în agențiile de stat

Elementul declanşator a fost uciderea în weekend a unui german de 35 de ani, înjunghiat într-o altercaţie. Poliţia a arestat doi suspecţi, un sirian şi un irakian în vârstă de 20 de ani, acuzaţi că au acţionat după o “altercaţie verbală”.

De atunci, mişcările extremiste din oraş şi întreaga regiune Saxonia mobilizează permanent opinia împotriva imigraţiei şi politicii guvernului Angelei Merkel, pe care îl acuză că a lăsat să intre în ţară peste un milion de solicitanţi de azil provenind mai ales din Siria şi Irak, în 2015 şi 2016.

Două noi manifestaţii sunt programate în oraş joi seară şi sâmbătă, ultima cu sprijinul partidului de extremă-dreaptă AfD. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.