Atacul devastator din Iran a fost revendicat

Publicat:

Atacul devastator din Iran a fost revendicat

Statul Islamic (SI) revendică joi cele două explozii soldate cu moartea a peste 100 de persoane şi numeroşi răniţi la un cimitir, în sudul Iranului, la comemorarea a patru ani de la asasinarea generalului Gardienilor Revoluţiei Qassem Soleimani într-un atac cu un avion fără pilot (dronă) american la Badad, în Irak în ianuarie 2020, relatează Reuters, informează News.ro.

Gruparea jihadistă a postat revendicarea pe canale pe Telegram, potrivit stiripesurse.ro.


Două explozii au avut loc miercuri în apropierea mormântului generalului Qassem Soleimani, fostul arhitect al operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, soldate cu 84 de morţi, în timp ce Iranul marca patru ani de la asasinarea acestuia, relatează AFP.

Citeşte şi: România intră în ‘Schengen Air’ din martie 2024

Acest atentat intervine într-un context regional foarte tensionat de la începutul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, în urmă cu aproape trei luni, şi la o zi după asasinarea numărului doi al mişcării islamiste palestiniene Saleh al-Arouri, într-un atac la Beirut atribuit Israelului.

Joi, un consilier politic al preşedintelui iranian Rbrahim raisi a acuzat Israelul şi Statele Unite că se află în spatele celor două explozii.

Agenţia oficială iraniană de presă Irna scrie, citând ”o sursă informată”, că prima explozie a fost provocată de către un kamikaze – un bărbat aale cărui rămăşiţe au fost găsite de anchetatori.

Ancheta continuă cu privire la a doua explozie, însă pare să fie vorba tot despre un atacator sinucigaş, potrivit Irna.

Citeşte şi: Află cine este cel mai bogat om din lume. Vezi ce avere are

Oficiali iranieni au arătat imediat cu degetul Israelul şi Statele Unite în acest atac la Kerman (sud), în apropiere de Moscheea Saheb al-Zaman, unde se află mormântul generalului Soleimani, asasinat în ianuarie 2020 din ordinul lui Donald Trump în Irak.

O mulţime compactă de oficiali şi de anonimi asista la o ceremonie comemorativă.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei „La trecerea frontierei vamale pe sens de intrare, ieșire sau tranzit, este necesar să completați declarația...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.