StiripesurseȘtirile zileiAtentat asupra primăriei din capitala somaleză soldat cu cel puţin şase...

Atentat asupra primăriei din capitala somaleză soldat cu cel puţin şase morţi, printre care și primarul Abdirahman Omar Osman

Publicat:

Cel puţin şase persoane au fost ucise şi şase rănite miercuri, printre care şi primarul din Mogadiscio, Abdirahman Omar Osman, într-un atentat al militanţilor islamişti shebab asupra sediului primăriei din capitala somaleză, a anunţat guvernul, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Şase persoane, printre care doi adjuncţi ai primarului şi trei directori (de servicii), au fost ucişi în atacul terorist din această după-amiază (miercuri – n.r.). Alţi şase au fost răniţi, printre care primarul din Mogadiscio şi alţi adjuncţi, care sunt acum îngrijiţi de o echipă medicală”, a declarat ministrul informaţiei, Mohamed Abdi Hayir Mareye.

Citește și : Donald Tusk se declară nerăbdător să discute ‘în detaliu’ cu noul premier britanic

“Forţele de securitate anchetează ce s-a întâmplat şi vor furniza detalii mai târziu”, a adăugat ministrul.

Militanţii shebab, afiliaţi Al-Qaida, au revendicat atacul. “Mujahedinii au desfăşurat o operaţiune bine pregătită la sediul primăriei din Mogadiscio, unde au ucis mai mulţi inamici”, a declarat purtătorul lor de cuvânt Abdulaziz Abu-Musab, pe postul de radio Andalus, controlat de grup.


Potrivit purtătorului de cuvânt, militanţii islamişti îl vizau pe James Swan, reprezentantul special al ONU în Somalia, care a efectuat miercuri o vizită la primărie.

Întâlnirea a avut loc cu circa o oră înainte de atentat, iar James Swan nu mai era la faţa locului când a avut loc explozia, informează surse locale din cadrul ONU.

Citește și : Theresa May, cuprinsă de emoţii la ultima apariţie în parlamentul britanic în calitate de premier

Adjunctul primarului Mohamed Abdullahi Tulah a confirmat pentru un post guvernamental de radio că primarul a fost rănit, la fel ca şi unii dintre adjuncţii săi. “Acest act terorist nu ne va descuraja să lucrăm în serviciul public”, a afirmat el.

Potrivit unei surse de securitate sub acoperirea anonimatului, un kamikaze ar fi intrat în clădire, unde a avea loc o reuniune, şi s-a aruncat în aer, provocând o explozie foarte puternică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.