StiripesurseȘtirile zileiAtentat sângeros al talibanilor afgani! Cel puțin 12 persoane au murit

Atentat sângeros al talibanilor afgani! Cel puțin 12 persoane au murit

Publicat:

Cel puțin 12 persoane au murit în urma unui atac al talibanilor asupra unei baze militare din Afganistan, după ce o mașină încărcată cu exploziv a fost detonată, au anunțat oficialii locali, citați de Reuters, potrivit mediafax.

Atacul a avut loc în provincia Maidan Wardak, situată în sudul Afganistanului.

Cel puțin 28 de membri ai forțelor de securitate au fost răniți în atac, după ce doi bărbați înarmați au reușit să intre în complexul militar, au anunțat oficialii guvernamentali.

Talibanii au revendicat atacul.

Citește și: Turcia se autopropune să facă ‘ordine’ într-o provincie din Siria


Citește și: Londra lansează o aplicație mobilă pentru reședința britanică

Citeşte şi:  Ministrul de externe din guvernul afgan taliban efectuează o vizită de lucru în Turkmenistan

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Germania urmează să își asume ‘o mai mare răspundere’ în privința apărării Europei

Berlinul își publică prima strategie de apărare de după Al Doilea Război Mondial. Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat că țara trebuie să...

Prințul Harry l-a deranjat pe Trump. Mesajul cu ursuleți de pluș care-i amintește ce are de făcut

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că prințul Harry „nu vorbește în numele Regatului Unit” după ce acesta a îndemnat Statele Unite să joace...

S-a întors roata: Ucrainenii îi învață pe militarii germani cum să lupte într-un război cu Rusia

Mii de militari ucraineni au fost instruiți în Germania după invazia Rusiei. Acum veteranii de război ucraineni antrenează trupele germane, împărtășindu-le experiența lor în...

Numărul imigranților din UE a atins un nivel-record de 64,2 milioane în 2025

Numărul imigranților care locuiesc în Uniunea Europeană a urcat la un nivel-record de 64,2 milioane în 2025, în creștere cu aproximativ 2,1 milioane față...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.