StiripesurseȘtirile zileiAtentat sinucigaş lângă un salon de nunţi din Kabul. Cel puţin...

Atentat sinucigaş lângă un salon de nunţi din Kabul. Cel puţin şapte oameni au murit – FOTO/VIDEO

Publicat:

Cel puţin şapte persoane au fost ucise joi, când un kamikaze şi-a activat centura cu explozivi în exteriorul unei săli de nunţi la Kabul, au anunţat oficiali locali, informează AFP, potrivit agerpres.

Atacatorul a încercat în van să pătrundă în clădire, unde avea loc o reuniune politică, şi şi-a activat încărcătura în timpul unui control de securitate, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei capitalei afgane, Abdul Basir Mujahid.

“Un anumit număr dintre poliţiştii noştri se numără printre victime”, a adăugat el.

Cel puţin şapte persoane, cinci poliţişti şi doi civili, au fost ucişi, potrivit lui Najib Danish, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.


“Am văzut multe trupuri neînsufleţite însângerate, printre care ale unor poliţişti şi civili”, a adăugat el.

Astfel de atacuri au loc frecvent aproape pe întreg teritoriul Afganistanului. În luna mai, peste 150 de persoane au fost ucise de o explozie produsă în zona diplomatică a Kabulului – unul din cele mai sângeroase atentate de la înlăturarea de la conducere a talibanilor în 2001.

Miercuri, peste 20 de poliţişti au fost ucişi în lupte cu insurgenţii talibani în provincia Kandahar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.