StiripesurseȘtirile zileiAtentatorul din New York nu avea legătură cu militanţii din Bangladesh

Atentatorul din New York nu avea legătură cu militanţii din Bangladesh

Publicat:

Autorităţile de la Dhaka nu au descoperit nicio dovadă a legăturii între autorul atentatului de luni dintr-un tunel al metroului new-yorkez, Akayed Ullah, şi militanţi din Bangladesh, a anunţat miercuri şeful Diviziei antiterorism a poliţiei bengaleze, Monirul Islam, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Am strâns probe şi informaţii de la membrii familiei sale: soţia, socrul şi soacra lui”, a declarat Monirul Islam într-un interviu acordat miercuri agenţiei britanice de ştiri.

Citeşte şi: GEAMUL unui elicopter militar american A CĂZUT peste o şcoală din Japonia – FOTO/VIDEO

”În Bangladesh noi nu am găsit vreo legătură şi nu am putut-o identifica pe vreuna dintre cunoştinţele sale care au fost sau sunt implicate în grupări teroriste”, a adăugat oficialul bengalez.

Autorul atentatului de luni dintr-un tunel al metroului new-yorkez, Akayed Ullah, originar din Bangladesh, a fost pus sub acuzare marţi pentru ameninţare teroristă, susţinerea unui act de terorism şi posesie de armă.


Akayed Ullah, în vârstă de 27 de ani, sosit în SUA în 2011, a fost arestat luni, imediat după explozia unui dispozitiv pe care îl purta fixat pe corp, într-un tunel care leagă Times Square de autogara Port Authority, un terminal de transport foarte frecventat la primele ore ale dimineţii.

Dispozitivul, descris ca ‘rudimentar’, nu a explodat decât parţial, ceea ce explică de ce, în afara lui Ullah, au mai fost rănite doar trei persoane, toate uşor. Atentatorul a fost spitalizat cu răni şi arsuri la mâini şi abdomen.

Citeşte şi: Israelul îl arestează pe liderul Hamas, Hassan Yousef

Mai multe publicaţii americane, printre care The New York Times, au indicat că Akayed Ullah a declarat poliţiei că a fost inspirat de gruparea teroristă Statul Islamic.

Akayed Ullah trăia alături de mama, sora şi doi fraţi ai săi în Brooklyn şi deţinea un permis de şedere în SUA, a precizat consulul general al Bangladeshului la New York, Shameem Ahsan. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.