Atentatul din Liverpool era pregătit de ‘cel puţin’ şapte luni

Publicat:

Autorul prezumtiv al exploziei survenite duminică într-un taxi la Liverpool (nordul Angliei) îşi pregătise atacul de ‘cel puţin’ şapte luni, a comunicat miercuri poliţia antiteroristă britanică, transmite AFP, potrivit agerpres.

Achiziţiile de componente pentru dispozitivul exploziv transportat de Emad Al Swealmeen ‘au fost realizate cel puţin’ de când acesta închiriase o locuinţă în aprilie, se precizează în comunicat.


Citeşte şi: Zece tendințe de urmărit în anul care vine – Black News

Bărbatul de 32 de ani era pasager în taxi şi a fost ucis de deflagraţie, produsă cu puţin înaintea orei 11:00 în faţa unui spital de femei, într-un moment în care în Marea Britanie erau comemorate victimele războaielor, în ‘Duminica Amintirii’. Şoferul taxiului a fost rănit uşor.

În acest stadiu, poliţia consideră că este vorba despre un act terorist, chiar dacă, potrivit media britanice, deocamdată nu a fost identificat un motiv ideologic.

Emad Al Swealmeen era născut în Irak, a precizat miercuri poliţia.

‘Cercetările noastre au arătat că Al Swealmeen a suferit de episoade de maladie mintală, urmând ca o parte a investigaţiilor să plece de aici’, a adăugat poliţia.

Citeşte şi: Iar ‘a vorbit gura fără el’! Biden trebuie să-şi clarifice declaraţiile ambigue referitoare la independenţa Taiwanului – Black News

Conform presei, Emad Al Swealmeen era un solicitant de azil, necunoscut serviciilor de informaţii. Sosise în urmă cu câţiva ani în Marea Britanie, unde se convertise la creştinism.

Mai multe media au pus miercuri sub semnul întrebării sinceritatea unor astfel de convertiri, notând că ele pot constitui o tehnică folosită de unii solicitanţi de azil pentru a-şi întări demersul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Orbán: Trump are planuri ‘detaliate și bine fundamentate’ pentru pace între Rusia și Ucraina

Orbán: Trump are planuri 'detaliate și bine fundamentate' pentru pace între Rusia și Ucraina Viktor Orbán a susținut că Donald Trump are planuri „detaliate și...

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în...

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o 'ordine internaţională dominată de SUA' Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat din...

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene Regiunea rusă Belgorod va restricţiona, începând din 23 iulie, accesul în 14...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.