StiripesurseExterneLavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o...

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Publicat:

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat din nou marţi, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, ceea ce a numit o ordine internaţională dominată de SUA şi de o lume occidentală care “interpretează Carta ONU şi dreptul internaţional într-un mod pervers şi selectiv, conform instrucţiunilor Casei Albe”, dar acuzaţiile sale au fost contestate puternic de către ambasadorii UE şi SUA, potrivit EFE.

Rusia prezidează luna aceasta Consiliul de Securitate şi a programat o sesiune “ad hoc” privind ordinea mondială sub titlul “Cooperarea multinaţională în interesul unei lumi mai juste, democratice şi durabile”, o temă preferată a diplomaţiei lui Vladimir Putin, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Ca în fiecare apariţie a lui Lavrov la ONU, Rusia a criticat componenţa Consiliului de Securitate şi subreprezentarea Africii, Asiei şi Americii Latine, precum şi ponderea excesivă a ţărilor occidentale în structurile executive ale Secretariatului ONU în jurul lui Antonio Guterres.

Mai mult, el a acuzat monopolul de facto al “Occidentului” (în principal SUA şi UE) asupra instituţiilor financiare internaţionale care, potrivit lui, “ar trebui să reflecte adevărata pondere a centrelor non-occidentale de creştere şi dezvoltare”.


Pe aceeaşi linie, Lavrov l-a evocat pe George Orwell şi şi-a permis chiar să citeze o frază din “Ferma animalelor”, opera lui George Orwell considerată a fi o satiră feroce a Uniunii Sovietice a lui Stalin, pentru a-şi ilustra ideea, lăudând caracterul premonitoriu al acesteia: “Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”. Potrivit lui Lavrov, fraza “a prezis esenţa acestei ordini mondiale”.

Citeşte şi:  Coreea de Nord a înregistrat aproape două milioane de cazuri de 'febră' la o săptămână după confirmarea primului caz de COVID-19

Ministrul rus a insistat apoi asupra faptului că SUA “şi-au declarat propriul excepţionalism” în ceea ce priveşte regulile globale – şi a enumerat rezoluţiile Consiliului pe care nu le-a respectat în ultima perioadă -, dar “cere supunere necondiţionată din partea aliaţilor lor, chiar în detrimentul intereselor lor naţionale”.

Cu puţin timp înainte ca Lavrov să se adreseze Consiliului şi anticipând cuvintele sale, şeful delegaţiei UE la ONU, Stavros Lambridinis, secondat de statele membre ale UE, a dat citire unei declaraţii în care a subliniat că tocmai Rusia este cea care “încalcă în mod grosolan dreptul internaţional şi Carta ONU şi pune în pericol securitatea europeană şi mondială” prin războiul în Ucraina şi atacurile sale asupra civililor.

În continuare, el a susţinut rolul UE şi al statelor sale membre, care “finanţează un sfert din bugetul regulat al ONU şi al agenţiilor sale”, precum şi 42% din cooperarea internaţională, şi a făcut apel la “cei care pretind că sunt multilateralişti” să îşi crească contribuţiile la ONU şi la agenţiile sale.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Ambasadoarea SUA, Linda Thomas-Greenfield, a contestat declaraţiile lui Lavrov, exprimându-şi regretul faţă de “retorica de dezbinare a Rusiei şi a atacurilor sale asupra arhitecturii internaţionale” şi a afirmat că “naţiuni în curs de dezvoltare au fost mult timp folosite şi abuzate de Rusia”.

Reprezentanta SUA a declarat că ţara sa are ca prioritate de politică externă protejarea “drepturilor fundamentale ale omului, a libertăţii de credinţă şi de religie, a libertăţii de întrunire, indiferent de cine eşti, unde te-ai născut sau cum te rogi”, şi a calificat drept “ipocrizie” faptul că o ţară îşi permite să reţină jurnalişti sau jucători de baschet pentru fapte care nu ar fi infracţiuni în alte ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O femeie s-a dus la medic susținând că aude voci care îi spun că are o tumoare cerebrală. Chiar avea

O femeie s-a dus la medic plângându-se ca aude voci care îi spun că are o tumoare cerebrală. Ea se temea că își pierde...

Un bărbat și-a pierdut locul de muncă din cauza inteligenței artificiale de două ori în 40 de zile

Un bărbat care și-a pierdut locul de muncă din cauza inteligenței artificiale (IA) de două ori în 40 de zile afirmă că „niciun domeniu...

O vestă de salvare de la un supraviețuitor al Titanicului va fi scoasă la licitație

O vestă de salvare purtată de un supraviețuitor al Titanicului va fi scoasă la vânzare în acest weekend, într-o licitație rară descrisă ca o...

Ce este Claude Mythos și ce riscuri prezintă? Miniștrii de finanțe, speriați

Un nou model de inteligență artificială dezvoltat de Anthropic a stârnit îngrijorare la nivel global. Claude Mythos poate depăși performanțele umane în sarcini de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.