StiripesurseȘtirile zileiAtenție! Abuzuri în contractele de microfinanțare. CNFP merge în instanță

Atenție! Abuzuri în contractele de microfinanțare. CNFP merge în instanță

Publicat:

Atenție! Abuzuri în contractele de microfinanțare. CNFP merge în instanță

Membrii Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) au constatat abuzuri în contractele de creditare ale două companii de profil.

Citește și: Usatîi nu susține niciun candidat în turul II

Este vorba despre companie „Iute credit” și „Sebo credit”. În primul caz, au fost constatate încălcări în ceea ce privește nerespectarea regulilor privind contractele de credit cu dobândă flotantă, a modului de calcul al dobânzii și a regulilor aferente elementelor care intră în formula de calcul al dobânzii flotante.

Complementar, a fost constatat caracterul ilegal al clauzei prin care se stabilește posibilitatea modificării dobânzii contractuale, în funcție de variația cursului valutar dintre EUR și MDL, de asemenea, caracterul abuziv al unor clauze cu privire la penalitatea contractuală și rezoluțiune, prin aplicarea cărora creditorul și-a atribuit dreptul de percepție a unor plăți suplimentare, în cazul admiterii restanțelor la plata ratelor de credit scadente. Încălcările respective au fost constatate ca urmare a înaintării unor reclamații de către un consumator.

Atenție! Abuzuri în contractele de microfinanțare. CNFP merge în instanță

Autoritatea de supraveghere urmează să înainteze o acțiune în instanța de judecată în vederea solicitării constatării nulității clauzelor ilegale constatate.


În cazul celeilalte companii, s-a constatat, tot în urma unei reclamații,  o serie de abateri de la cadrul normativ la contractele de credit.  În particular, s-a constatat caracterul abuziv al mai multor clauze contractuale, care vizează aplicarea unei penalități adiționale la penalitatea de întârziere, stabilirea unei penalități suplimentare pentru rezoluțiunea contractului,  calcularea comisioanelor de gestiune la prelungire, de concesiune a penalității, de restructurare ș.a., modalitatea de restituire a plăților excedentare și drepturile creditorului cu privire la rezoluțiunea contractului.

De asemenea, autoritatea de supraveghere a constatat caracterul ilegal al unor clauze ce se referă la dobânda creditului și remunerațiilor contractuale, întârzierea plăților pentru o perioadă mai mare de 45 de zile calendaristice, achitarea dobânzii legale, calculate pentru fiecare zi de la data rezilierii până la data achitării depline.

CNPF urmează să înainteze în instanța de judecată o acțiune, în vederea solicitării constatării nulității clauzelor abuzive.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.