StiripesurseSocialAtenție la consumul de ciuperci! 137 de persoane afectate de la...

Atenție la consumul de ciuperci! 137 de persoane afectate de la începutul anului

Publicat:

Atenție la consumul de ciuperci! 137 de persoane afectate de la începutul anului

De la începutul acestui an, în Republica Moldova au fost înregistrate 89 de cazuri de intoxicație cu ciuperci, care au afectat 137 de persoane, inclusiv 17 copii, potrivit datelor transmise de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

În majoritatea situațiilor, persoanele afectate au consumat ciuperci gătite acasă, pe care le-au cules din grădini sau păduri, ori le-au cumpărat de la vânzători ambulanți.

ANSA avertizează că intoxicația cu ciuperci reprezintă o urgență medicală, iar diagnosticarea rapidă și administrarea tratamentului pot salva vieți. Simptomele intoxicației pot include greață, vomă, diaree și transpirație excesivă, care apar de obicei la aproximativ două ore de la consum. La câteva ore după apariția simptomelor inițiale, se pot adăuga cefalee, amețeli și agravarea stărilor de vomă. În cazuri severe, complicațiile hepatice și insuficiența renală pot surveni în decurs de 72 de ore.

Populația este încurajată să evite consumul ciupercilor culese din natură, mai ales dacă nu există cunoștințe suficiente pentru a le deosebi de ciupercile otrăvitoare. Persoanele ar trebui să opteze pentru consumul de ciuperci special cultivate și achiziționate din locuri autorizate.

În perioada 7-13 octombrie se desfășoară Săptămâna națională de prevenire a intoxicațiilor cu ciuperci, sub sloganul „Alegeți ciupercile responsabil. Evitați intoxicațiile”. Specialiștii vor informa cetățenii despre importanța consumului responsabil de ciuperci și vor oferi sfaturi privind prevenirea intoxicațiilor și acordarea primului ajutor.


În cazul apariției simptomelor de intoxicație, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze imediat numărul de urgență 112 și să bea apă la temperatura camerei. Se recomandă, de asemenea, provocarea vomei pentru a elimina conținutul stomacului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.