StiripesurseȘtirile zileiAtenție! Pescuitul se interzice până în iunie

Atenție! Pescuitul se interzice până în iunie

Publicat:

Atenție! Pescuitul se interzice până în iunie

Începând cu data de 8 aprilie și până la 14 iunie, se instituie perioada de prohibiție în obiectivele acvatice piscicole naturale, în efortul de a proteja resursele naturale și de a contracara activitățile ilegale de pescuit.

Citește și: Unii agenți economici ar achita 6,80 de lei per m.c. de gaz

Această măsură vizează asigurarea conservării diversității biologice și menținerea echilibrului ecologic în ecosistemele acvatice.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului, împreună cu colaboratorii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv Inspectoratul General de Poliție și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, vor desfășura ample acțiuni de control și monitorizare pentru a asigura respectarea legislației privind protecția resurselor piscicole și pentru a combate braconajul.

În conformitate cu reglementările impuse, pe durata perioadei de prohibiție, se interzice pescuitul și prezența în obiectivele acvatice sau în proximitatea acestora cu unelte de pescuit, precum și utilizarea mijloacelor de transport acvatic de către persoanele fizice. Contravenienții risca sancțiuni financiare, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice.


Măsurile de interdicție includ și zonele specifice unde pescuitul este complet interzis pe o perioadă determinată. De exemplu, în timp ce pe unele sectoare ale râurilor și lacurilor pescuitul este interzis timp de 68 de zile consecutive, în alte zone interdicția se întinde pe o perioadă de 60 sau 84 de zile consecutive, în funcție de specificul și importanța biologică a fiecărui habitat.

De asemenea, pentru a proteja speciile amenințate și pentru a menține echilibrul ecologic, pescuitul este interzis în cursul întregului an în anumite zone precum golful Goieni, lacul Beleu sau în lunca Ohrincea a râului Răut.

În obiectivele acvatice piscicole naturale este strict interzis pescuitul speciilor incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova, precum și al morunașului în bazinul fluviului Nistru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consilierii din Coșnița acuză că localnicii sunt induși în eroare cu privire la referendumul programat pentru 21 iunie

Referendumul local privind cariera Coșnița II nu poate anula o hotărâre judecătorească definitivă și nici actele emise de autoritățile competente, susțin reprezentanții grupului majoritar...

Arme și muniție aferentă, depistate într-un autocar de rută ce se deplasa din Cehia la postul vamal Leușeni

Funcționarii postului vamal Leușeni au depistat arme și muniție aferentă tăinuite în bagaje. Obiectele erau ascunse într-un autocar de rută ce se deplasa din...

Peste o jumătate de milion de ore de înregistrări din războiul din Ucraina vor fi utilizate pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială

Compania americană Enabled Intelligence a lansat o nouă bază de date destinată antrenării sistemelor de inteligență artificială, care conține peste 500.000 de ore de...

Emil Ceban a evaluat activitatea instituțiilor medicale din raionul Drochia

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a efectuat miercuri, 18 iunie, o vizită de lucru în raionul Drochia, unde a evaluat activitatea instituțiilor medico-sanitare și a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.