Au fost desemnați sportivii anului 2023. Vezi cine sunt ei

Publicat:

Au fost desemnați sportivii anului 2023. Vezi cine sunt ei

Canotorul Serghei Tarnovschi, luptătoarea Anastasia Nichita și judocanul Oleg Crețul au fost desemnați sportivii anului la Gala Sportului organizat de Ministerul Educației și Cercetării. Sportivii au fost premiați de președinta țării, Maia Sandu

Luptătoarea Anastasia Nichita a devenit în acest an campioană europeană și a cucerit medalia de argint la Campionatele Mondiale de lupte feminine, scrie moldova1.md.

“Mă simt mândră și fericită pentru că am luat din nou acest titlu. Desigur nu a fost ușor. A fost un an foarte greu, plin de provocări, eșecuri, sacrificii, însă se merită toate acestea pentru această cupă frumoasă.“, a declarat Anastasia Nichita


Canotorul Serghei Tarnovschi a obținut medalia de bronz la Campionatele Mondiale, iar la Jocurile Europene s-a ales cu distincția de aceeași valoare.

“Sunt foarte fericit că am reușit să obțin acest titlu. Este prima dată când am primit trofeul din partea președintelui țării. Acest fapt mă motivează și mai mult pentru anul viitor.”, a menționat canotorul Serghei Tarnvoschi

Cel mai bun sportiv paralimpic a fost desemnat judocanul Oleg Crețul. Premiile laureaților au fost înmânate de președintele țării, doamna Maia Sandu.

“Dragi sportivi, în acest an ați obținut rezultate remarcabile. Vă felicit în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Aveți respectul și recunoștința noastră. Aveți aprecierea noastră.”, a declarat președinta Maia Sandu

În topul celor mai buni sportivi olimpici ai anului s-au regăsit luptătoarele Irina Rîngaci, Mariana Drăguțan, halterofilii Marin Robu, Elena Erighin și Tudor Bratu, dar și judocanul Denis Vieru.

“Un an destul de bunișor. Suntem sportivi cu stabilitate.”, a afirmat judocanul Denis Vieru

Luptătorul de stil greco-roman, Alexandrin Guțu, dar și canotoarea Elena Glizan s-au ales cu titlul de “revelația anului”.

Echipa anului a fost desemnată selecționata de fotbal a Republicii Moldova, care a fost la un pas de calificarea în premieră la un turneu final al Campionatului European.

“Sunt mândru de băieți. Au dat dovadă de curaj, au demonstrat că pot juca fotbal. Au avut meciuri fantastice. Sper că anul viitor o să avem mai mult responsabilitate și vom face încă un pas înainte.”, a declarat Serghei Cleșcenco, selecționerul echipei naționale de fotbal

În cadrul Galei organizate de Ministerului Educației și Cercetării au mai fost premiați și veteranii sportului, sportivii paralimpici, dar postul public de televiziune Moldova 1.

“2023 a fost un an foarte bun, un număr record de medalii. Mulți tineri cu rezultate deosebite, care sunt inspirație pentru noi toți.”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării

Gala Sportului a avut loc în premieră în incinta edificiului “Chișinău Arena”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Cahul Football Fest: Meciurile EURO 2024 vor fi transmise live în Piața Independenței

Cahul Football Fest: Meciurile EURO 2024 vor fi transmise live în Piața Independenței Fani ai fotbalului, pregătiți-vă! În perioada 9-14 iulie, Piața Independenței din Cahul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.