StiripesurseSănătateAu influențat vaccinurile COVID rata de deces? Cercetătorii vin cu date...

Au influențat vaccinurile COVID rata de deces? Cercetătorii vin cu date neașteptate

Publicat:

Un amplu studiu epidemiologic derulat în Franța arată că vaccinurile anti-COVID-19 nu au provocat o creștere a mortalității generale după introducerea lor în 2021, contrazicând ferm teoriile vehiculate de grupările sceptice față de imunizare.

Analiza, publicată de AFP și realizată de consorțiul Epi-Phare — format din Agenția Națională Franceză pentru Siguranța Medicamentelor și Assurance Maladie — indică faptul că vaccinurile pe bază de ARN mesager „nu cresc riscul de mortalitate din toate cauzele pe termen lung”.

Studiul acoperă perioada 2021–2025 și include datele medicale a aproape 30 de milioane de francezi cu vârste între 18 și 59 de ani, dintre care 23 de milioane au fost vaccinați. Cele mai utilizate seruri au fost cele produse de Pfizer-BioNTech și Moderna.

Rezultatele sunt clare: 0,4% dintre persoanele vaccinate au murit în următorii patru ani, față de 0,6% nevaccinați — ceea ce reprezintă o mortalitate cu circa 25% mai mare în rândul celor care nu au primit nicio doză.

„Putem spune cu un grad mare de siguranță că nu există nicio creștere a riscului de mortalitate după un vaccin anti-COVID-19”, a declarat cercetătorul Mahmoud Zureik, coordonatorul studiului.


Specialiștii notează că efectele adverse grave sunt rare, cunoscute și monitorizate — fiind asociate în special unor afecțiuni cardiace precum miocarditele — motiv pentru care, în Franța, vaccinul Moderna nu mai este recomandat tinerilor adulți. Cercetătorii subliniază însă că aceste riscuri nu modifică beneficiul global al vaccinării la nivel populațional.

De-a lungul pandemiei, grupările anti-vaccin au promovat narativul unor „decese ascunse provocate de serurile ARNm”. Studiul Epi-Phare demontează aceste afirmații, fiind prima analiză pe termen lung care măsoară efectul vaccinurilor asupra mortalității generale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova introduce raportarea financiară pentru activele digitale

Republica Moldova extinde schimbul automat de informații financiare prin ratificarea unui nou amendament la acordul internațional existent. Proiectul respectiv urmează a fi examinat de...

Peste 1.700 de familii au cerut bani pentru renovarea energetică

Proiecte în valoare de peste 180 de milioane de lei au fost aprobate prin Programul guvernamental Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din...

Cartelele SIM preplătite vor putea fi cumpărate doar cu actul de identitate

Cartelele SIM și eSIM preplătite vor putea fi activate doar după confirmarea identității utilizatorului în baza unui act de identitate. O decizie în acest...

Cinci partide ar accede în viitorul Parlament (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede cinci partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.