StiripesurseExterneAuditori din ţări NATO vor lucra la Kiev în cadrul Ministerului...

Auditori din ţări NATO vor lucra la Kiev în cadrul Ministerului Apărării

Publicat:

Auditori din ţări NATO vor lucra la Kiev în cadrul Ministerului Apărării

Ministerul ucrainean al Apărării anunţă că a creat un organ consultativ de coordonare în cadrul Departamentului de audit intern, denumit Comitetul de audit, din care fac parte, în special, auditori interni din state membre NATO, relatează Ukrainskaia Pravda.

Decretul de înfiinţare a Comitetului a fost semnat de ministrul apărării, Rustem Umerov, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

“Comitetul este una dintre componentele noului model de reformă a controlului financiar în cadrul Ministerului Apărării din Ucraina. Comitetul este format din auditori interni certificaţi din statele membre NATO şi din Ucraina, cu mulţi ani de experienţă în furnizarea de servicii de audit intern”, explică Ministerul Apărării de la Kiev.

Conform sursei, Comitetul de audit este înfiinţat “pentru a se consulta şi a examina aspecte legate de funcţia de audit intern, pentru a pregăti recomandări pentru îmbunătăţirea activităţii în cadrul Ministerului Apărării şi pentru a menţine un nivel ridicat de încredere publică în minister ca instituţie de stat. Acesta va consolida funcţia de audit intern şi, în acelaşi timp, va fi un organism care va dezvolta funcţionalitatea acesteia”, precizează comunicatul.


Ministerul Apărării de la Kiev a anunţat că din Comisie fac parte:

– François Gauthier, şeful Serviciului de Supraveghere Internă (IOS) de la NATO. IOS are sarcina de a furniza secretarului general evaluări independente privind eficacitatea şi eficienţa operaţiunilor şi activităţilor, de a susţine gestionarea riscurilor şi de a monitoriza punerea în aplicare a proceselor de gestionare a riscurilor. Acesta contribuie la consolidarea responsabilităţii, a conformităţii şi a conştientizării riscurilor în cadrul NATO.

– Joseph Ignagnoli, analist al programelor de supraveghere la Biroul Inspectorului General al Departamentului Apărării din SUA.

– John Chesshire, şeful departamentului de audit intern de la JC Audit Training Ltd, membru al Institutului Internaţional al Auditorilor Interni.

– Manfred van Kesteren, expert internaţional în domeniul controlului financiar intern public în cadrul programului EU4PFM în Ucraina.

– Ruslana Rudniţka, expert ucrainean al proiectelor naţionale şi internaţionale sub auspiciile Ministerului de Finanţe al Ucrainei şi ale Camerei de Conturi.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

– ministrul adjunct al apărării, Iuri Djîhîr.

– secretarul de stat din Ministerul Apărării Liudmila Darahan.

Crearea acestui Comitet vine în contextul în care republicanii din Congresul SUA – unde este blocat un pachet de ajutor militar semnificativ pentru Ucraina – au cerut să fie urmărit modul în care sunt cheltuiţi banii contribuabililor americani, pe fondul unor scandaluri de corupţie la Kiev, inclusiv în Ministerul Apărării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.