Australia face apel la un angajament mai mare al SUA în Asia şi atrage atenţia asupra Chinei

Publicat:

Australia a făcut joi apel la Statele Unite să îşi întărească prezenţa în Asia şi să îşi consolideze legăturile cu partenerii ‘care gândesc la fel’, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra influenţei tot mai mari a Chinei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

O retragere a Statelor Unite ar fi în detrimentul naturii liberale a unei ordini mondiale ‘bazate pe reguli’, a precizat guvernul australian într-un document de politică externă de 115 pagini.


Citeşte şi: Un congresman american îşi cere scuze după apariţia unei poze intime pe Twitter – FOTO

“Australia consideră că provocările internaţionale nu pot fi combătute eficient decât atunci când cea mai bogată, cea mai inovatoare şi cea mai puternică ţară se angajează în rezolvarea lor”, a subliniat executivul.

Documentul este un ghid pentru diplomaţia australiană şi oferă o foaie de parcurs pentru promovarea intereselor acesteia.

Alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA a reprezentat un pas spre o lume mai izolaţionistă, care ar putea avea un efect negativ pentru economia Australiei, dependentă de exporturi, potrivit comentatorilor.

Trump a retras în ianuarie SUA din Parteneriatul Transpacific, acord comercial regional, la scurt timp după venirea la putere.

“Un angajament puternic şi de durată al SUA în sistemul internaţional rămâne fundamental pentru stabilitatea şi prosperitatea internaţională”, a precizat guvernul australian în document.

Citeşte şi: Trump l-a făcut PROST şi NERECUNOSCĂTOR pe tatăl unui sportiv american, reţinut în China

“Fără un astfel de angajament, caracterul eficient şi liberal al ordinii internaţionale s-ar diminua”, se mai menţionează în document.

Australia este unul din cei mai de încredere aliaţi ai SUA, iar trupele celor două ţări au luptat împreună în toate conflictele majore de mai multe generaţii.

Însă creşterea economică şi puterea de care s-au bucurat Statele Unite de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt acum concurate de China, atrage atenţia guvernul australian.

Australia şi China au legături economice strânse, însă China este suspicioasă în legătură cu relaţia militară strânsă a Australiei cu SUA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american După ce administraţia Biden a anunţat că interzice vânzarea şi...

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt Sonda spaţială europeană RAMSES se va întâlni cu un asteroid, Apophis, care...

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea...

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen Oraşul Gelsenkirchen, din vestul Germaniei, a dezvelit o plachetă în onoarea lui Taylor Swift pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.