StiripesurseCultură și MediaDiverseTaylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Publicat:

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Oraşul Gelsenkirchen, din vestul Germaniei, a dezvelit o plachetă în onoarea lui Taylor Swift pe Aleea Celebrităţilor, informează DPA.

Cantautoarea americană, care se alătură astfel legendarului fotbalist Rudi Assauer şi scriitoarei Ilse Kibgis, este onorată înaintea celor trei concerte pe care urmează să le susţină în oraşul de pe Ruhr miercuri, joi şi vineri, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Placheta a fost dezvelită de edilul Karin Welge în cadrul unei ceremonii care a avut loc marţi. ”Am spus că vom avea trei zile grozave dedicate lui Swift aici în Gelsenkirchen”, a spus Welge ”pentru că ea este cea mai faimoasă”.

Până acum, Aleea Celebrităţilor din Gelsenkirchen a fost rezervată personalităţilor locale, dar megastarul Swift reprezintă o excepţie. Este, cu toate acestea, doar o excepţie temporară întrucât piatra va fi îndepărtată după cele trei concerte din cadrul Eras Tour.


Placa de pavaj în onoarea lui Taylor Swift este una din multele atracţii pe care Gelsenkirchen le oferă fanilor cântăreţei.

Miercuri, când primii Swifties (denumirea neoficială a fanilor cântăreţei Taylor Swift – n.red.) vor sosi la gară vor fi întâmpinaţi de majorete. În plus faţă de Aleea Celebrităţilor, vor exista alte locuri în centrul oraşului unde fanii pot face fotografii – spre exemplu o imagine 3D a artistei cu o suprafaţă de 90 de metri pătraţi.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Atracţia principală a programului este o petrecere în aer liber intitulată ”Taylor Town”, care va include program karaoke, spectacole şi un stand pentru tatuaje.

Citeşte şi:  Razie de amploare a poliţiştilor germani împotriva traficanţilor de droguri

Oraşul Gelsenkirchen, care şi-a schimbat până şi denumirea în ”Swiftkirchen”, aşteaptă circa 200.000 de fani la cele trei concerte – echivalentul a aproape patru cincimi din populaţia oraşului. În Germania, Swift va mai concerta în Hamburg şi Munchen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirsten Joppe a fost numită în funcția de șefă a Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova

Oficiala își va prelua atribuțiile pe 25 aprilie, succedându-i în această funcție lui Cosmin Dinescu. Kirsten Joppe este o expertă germană în management și...

The New York Times: Administrația Trump a început să rambursele tarifele vamale către firme

Guvernul american a lansat un sistem prin care începe să ramburseze banii importatorilor din taxele vamale încasate în plus, după ce Curtea Supremă a anulat...

Junghietu: Sstocurile de produse petroliere existente în Republica Moldova s-au stabilizat

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță că în ultimele săptămâni stocurile de produse petroliere existente în Republica Moldova s-au stabilizat, iar în prezent acestea constituie...

Chișinăul continuă să dezvolte soluții pentru tranziția verde: investiții de 4,5 miliarde de lei în infrastructură și mediu

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că orașul continuă să dezvolte soluții pentru a face față creșterii temperaturilor și efectului de „insulă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.