StiripesurseȘtirile zileiAustralia caută originea unor noi cazuri de covid apărute la începutul...

Australia caută originea unor noi cazuri de covid apărute la începutul lui aprilie

Publicat:

Autorităţile locale din Sydney, estul Australiei, s-au mobilizat joi pentru a încerca să înţeleagă cât mai repede originea primelor cazuri locale de contaminare cu noul coronavirus apărute în oraş de la începutul lunii aprilie, solicitând în principal populaţiei să poate din nou masca sanitară, informează AFP, potrivit agerpres.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani şi soţia sa au fost recent testaţi pozitiv pentru coronavirus, iar autorităţile încearcă acum să identifice toate locurile în care aceştia s-au deplasat de când erau contagioşi.

Citeşte şi: Pentagonul se teme de tot ce-i mai rău! Racheta chinezilor se poate prăbuşi într-o zonă populată – Black News

Acestea sunt primele cazuri de transmitere înregistrate în oraş – în afara hotelurilor de carantină – de la începutul lunii aprilie.

Premierul statului New South Wales, Gladys Berejiklian, a anunţat că de la ora 17:00, cei cinci milioane de locuitori ai oraşului vor trebui să poarte din nou măşti sanitare în transportul public şi în spaţiile închise.


“Credem că acesta este un răspuns proporţional cu riscul cu care ne confruntăm”, a declarat ea reporterilor.

Autorităţile sanitare au indicat că primele investigaţii arată o legătură cu un călător întors recent din Statele Unite, care îşi efectuase carantina într-unul dintre hotelurile oraşului.

Citeşte şi: IFPMA este ‘dezamăgită’ de suspendarea brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19 – Black News

Deocamdată, autorităţile nu ştiu cum a ajuns virusul la populaţie.

Australia a reuşit destul de bine să ţină sub control răspândirea COVID-19 pe teritoriul său, în special printr-un control drastic al frontierelor sale.

Toate focarele – foarte localizate – apărute recent au fost legate de lacune în sistemul de carantinare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.